Antena 3 CNN Actualitate România, pe locul 2 în UE la capitolul cele mai tinere mame

România, pe locul 2 în UE la capitolul cele mai tinere mame

România, pe locul 2 în UE la capitolul cele mai tinere mame
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    14 Mai 2015   •   00:53

Femeile din România care devin mame fac acest lucru la vârsta medie de 25,8 ani, iar cele din Bulgaria la cea de 25,7 ani, acesta fiind de altfel cel mai scăzut nivel al indicatorului din întreaga Uniunea Europeană, relevă un studiu al Oficiului de statistică al UE (Eurostat), prezentat miercuri, informează DPA, potrivit Agerpres.

 
În general, femeile din Europa Centrală şi de Est dau naştere primului copil la o vârstă medie inferioară celor din alte state membre ale Uniunii Europene. Astfel, în Letonia, Estonia, Polonia, Lituania şi Slovacia, femeile care devin mame fac acest lucru în jurul vârstei de 26 de ani, iar o femeie germană naşte prima dată la vârsta medie de 29,3 ani.
 
Studiul mai indică faptul că 51,2% din femeile din UE nasc primul copil atunci când au vârste între 20 şi 30 de ani, iar 40,6% devin mame după ce au depășit pragul de 30 de ani.
 
În plus, în anul 2013, într-un număr de 127.000 de cazuri de naştere a primului copil mamele au avut mai puţin de 20 de ani, iar în circa 65.500 de cazuri mamele au avut vârste de peste 40 de ani.
 
În România, rata naşterii primului copil de către mame tinere a fost de 15,6% din numărul total de naşteri la nivel naţional, ţara noastră fiind urmată de Bulgaria (14,7%), Ungaria (11%), Slovacia (9,9%), Letonia (9,1%) şi Marea Britanie (8,2%). 
 
Ratele cele mai mici se înregistrează în Cipru, Luxemburg (câte 2,4%), Olanda (2,2%), Slovenia (1,9%) şi Italia (1,8%).
 
Sondajul a fost realizat pe baza datelor disponibile în 2013, iar femeile din UE care devin mame prima dată fac acest lucru la vârsta medie de 28,7 ani.

×
Subiecte în articol: mame România
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close