NASA a anunţat vineri că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, relatează Agerpres.
„După succesul simulării de decolare de ieri, ne propunem acum data de 6 martie ca dată de lansare”, a declarat Lori Glaze, o înaltă responsabilă a agenţiei spaţiale americane, în cadrul unei conferinţe de presă, avertizând totodată că mai sunt „multe de făcut” pentru ca această decolare să fie posibilă.
Deşi agenţia spaţială americană comunicase deja date posibile pentru acest eveniment, este pentru prima oară când indică perioada în care intenţionează să efectueze lansarea.
NASA a anunţat joi că a finalizat testul general pentru lansarea uriaşei sale rachete Space Launch System (SLS), care va transporta astronauţi în jurul Lunii în cadrul misiunii Artemis 2.
Testul de joi a fost al doilea realizat de NASA după cel de la începutul lunii februarie şi care a trebuit scurtat după apariţia unor probleme tehnice. În urma acestor probleme, NASA anunţase amânarea lansării misiunii Artemis 2 până cel mai devreme la 6 martie.
Misiunea Artemis 2 va fi primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de jumătate de secol. Echipajul misiunii va include trei astronauţi americani şi un astronaut canadian.