Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) urmează să semneze contractul de aproape 1 miliard de euro cu o asociere din România și Bulgaria pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț, după ce toate contestațiile în urma atribuirii contractului pentru proiectarea și execuția celor 51 de kilometri de drum au fost respinse. Drumul va avea punctul de plecare din Autostrada A7, supranumită Autostrada Moldovei, scrie HotNews.
„Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins, astăzi, cele trei contestații depuse la contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț. Decizia CNSC confirmă, astfel, rezultatul Comisiei de Evaluare a CNIR”, a anunțat vineri CNIR.
Conform legilor în vigoare, CNIR este acum obligată să semneze contractul cu asocierea de constructori declarată câștigătoare anul trecut.
Oferta Asocierii Danlin XXL (Lider)-Groma Hold (Bulgaria)-Intertranscom Impex S.R.L.-Evropeiski Patishta-Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi a fost declarată câștigătoare, cu o valoare de 5,17 miliarde lei (fără TVA), adică aproape 1 miliard de euro.
Drumul Expres, care va asigura legătura municipiului Piatra Neamț la Autostrada Moldovei-A7, va avea o lungime de 51 kilometri. Durata de realizare este de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 luni pentru execuție), garanția lucrărilor fiind de cinci ani. Astfel, proiectul ar putea fi gata în 2030.
Informații tehnice despre Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț:
- Lungime: 51 km
- 30 structuri (poduri, pasaje, viaducte) cu o lungime totală de aprox. 16 kilometri. Din cele 30 de lucrări de artă, două structuri au peste 1.000 de metri, cel mai lung fiind viaductul de 1.072 metri la nodul rutier de conexiune cu Autostrada Moldovei, secțiunea Bacău-Pașcani;
- 5 noduri rutiere : nod rutier tip ,,trompetă” – conexiune A7 la km 0, nod rutier Racova pentru conexiunea cu DN 15, nod rutier Podoleni, nod Săvinești și nod rutier Piatra Neamț;
- Spațiu de servicii tip S3 (stânga-dreapta) și un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC).
- Durata de proiectare: 12 luni
- Durata de execuție: 36 de luni
Ce Drumuri Expres sunt deschise în România
În prezent, 139 de kilometri de Drum Expres sunt dați în folosință în România, astfel:
- DEx12 Craiova – Pitești – 121 km
- DEx16 Autostrada A3 (Biharia) – DN1 Oradea Vest – 13 km
- DEx4 A3 – Tureni – 4,96 km
Ce Drumuri Expres sunt în proiectare și execuție în România
În prezent, 215 kilometri de Drum Expres sunt în proiectare și execuție, astfel:
- DEx6 Galați – Brăila – 10,77 km
- DEx Focșani – Brăila – 73,5 km
- DEx16 Oradea – Arad (3 loturi) – 120 km
- DEx Oar – Satu Mare – 10,93 km