Pe măsură ce conflictul cu Iranul se apropie de pragul de două săptămâni, piețele energetice se pregătesc pentru un posibil „super-șoc”. Garda Revoluționară Islamică a amenințat în repetate rânduri că prețul petrolului va ajunge la 200 de dolari pe baril, folosindu-se de controlul asupra Strâmtorii Hormuz. Întrebarea este însă cât de realist este acest scenariu.
Peisajul energetic global traversează una dintre cele mai volatile perioade din ultimele decenii, după loviturile lansate de SUA și Israel asupra Iranului pe 28 februarie, care au declanșat un conflict mai amplu și cu potențial de durată în Orientul Mijlociu. Ceea ce a început ca o operațiune militară țintită s-a transformat rapid într-o confruntare directă, cu implicații economice la nivel global.
Potrivit afirmațiilor din presa de stat iraniană și unor relatări din regiune, Garda Revoluționară Islamică ar fi adoptat o strategie de „șantaj energetic”, încercând să forțeze comunitatea internațională să pună presiune pe SUA și Israel pentru a opri atacurile.
Amenințarea privind un preț de 200 de dolari pentru barilul de petrol a fost formulată pentru prima dată la scurt timp după izbucnirea conflictului.
Duminică, 1 martie, un purtător de cuvânt al IRGC a avertizat că, dacă „acțiunile lașe și inumane” vor continua, lumea ar trebui să se pregătească pentru o creștere masivă a prețului petrolului, chiar până la 200 de dolari pe baril. Această retorică a devenit între timp un element central al mesajelor transmise de Teheran.
Miercuri, Ebrahim Zolfaqari, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar iranian Khatam al-Anbiya, a declarat pentru presa de stat: „Pregătiți-vă ca barilul de petrol să ajungă la 200 de dolari, pentru că prețul petrolului depinde de securitatea regională pe care voi ați destabilizat-o.
Strategia Iranului: perturbarea fluxurilor energetice
Strategia actuală a Gărzii Revoluționare se bazează pe „internaționalizarea” costurilor conflictului. Prin perturbarea fluxului a aproape 20% din petrolul și gazul natural lichefiat (LNG) transportate la nivel mondial prin Strâmtoarea Hormuz, Iranul încearcă să atragă economia globală în conflict.
Acesta este și motivul pentru care IRGC a vizat nave aparținând unor state neutre, inclusiv vase sub pavilion thailandez, japonez sau al Insulelor Marshall.
Potrivit analiștilor din sectorul energetic, aceste acțiuni sunt menite să creeze presiune politică internă în țările occidentale, pentru ca guvernele lor să forțeze Statele Unite și Israelul să reducă operațiunile militare în schimbul stabilității energetice.
Prin atacarea unor state care nu au participat direct la conflict, Teheranul transmite că niciun transport maritim nu este sigur atât timp cât atacurile asupra teritoriului iranian continuă.
Principalul instrument al acestei strategii este tocmai perturbarea piețelor energetice, un domeniu asupra căruia Iranul are influență directă datorită poziției sale geografice.
O istorie a șocurilor pe piața petrolului
Deși un preț de 200 de dolari pe baril pare extrem, petrolul s-a apropiat de astfel de niveluri și în trecut, dacă ajustăm valorile cu inflația.
Cel mai mare preț nominal înregistrat vreodată a fost de aproximativ 147 de dolari pe baril în 2008, alimentat de temerile legate de epuizarea resurselor și de speculațiile masive de pe piață, chiar înainte de criza financiară globală. Ajustat la inflația din 2026, acel nivel ar echivala cu aproximativ 211 dolari pe baril.
Alte șocuri majore au avut loc în timpul embargoului petrolier arab din 1973-1974 și al Revoluției iraniene din 1979, când prețurile s-au multiplicat de patru ori, respectiv s-au dublat față de nivelurile de dinaintea crizelor.
În 1980, prețul petrolului a atins un vârf nominal de aproximativ 39,5 dolari pe baril, ceea ce ar însemna aproximativ 160 de dolari în valorile de astăzi.
Criza actuală implică însă riscul unei blocade fizice totale a uneia dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului din lume, ceea ce crește posibilitatea unei creșteri explozive a prețurilor.
Reacția pieței și rolul rezervelor strategice
În prezent, petrolul Brent se tranzacționează la puțin peste 100 de dolari pe baril, o creștere puternică față de nivelul de aproximativ 60 de dolari din jumătatea lunii februarie, înainte de izbucnirea conflictului cu Iranul.
Agenția Internațională pentru Energie a încercat să stabilizeze piața prin cea mai mare eliberare coordonată de rezerve strategice din istorie.
Totuși, continuarea atacurilor iraniene asupra infrastructurii petroliere și a petrolierelelor a diminuat în mare măsură efectul acestei măsuri. În condițiile în care companiile de asigurări anulează polițele pentru riscuri de război, iar operatorii de transport maritim își redirecționează flotele, piața rămâne într-o stare de tensiune ridicată.
Dacă blocada asupra Strâmtorii Hormuz va continua, nivelul de 200 de dolari pe baril ar putea trece de la o simplă amenințare politică la un scenariu tot mai probabil.
Potrivit unui raport recent al Oxford Economics, un preț de 140 de dolari pe baril ar fi pragul la care economia globală ar intra într-o recesiune ușoară, reducând produsul intern brut mondial cu aproximativ 0,7% până la sfârșitul anului și împingând economiile Regatului Unit, zonei euro și Japoniei în contracție.
Ştiri video recomandate
