Antena 3 CNN Actualitate Sentinţă în dosarul băiatului sfâşiat de câini. Despăgubiri de peste 2 milioane de euro pentru familia lui Ionuţ

Sentinţă în dosarul băiatului sfâşiat de câini. Despăgubiri de peste 2 milioane de euro pentru familia lui Ionuţ

Sentinţă în dosarul băiatului sfâşiat de câini. Despăgubiri de peste 2 milioane de euro pentru familia lui Ionuţ
de S.T.    |    29 Mai 2015   •   13:28
UPDATE - Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 s-au pronunţat, vineri, în dosarul lui Ionuţ Anghel, copilul omorât de câini.

Singurul care a fost condamnat este proprietarul terenului, Constantin Ciorăscu, care a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Instanţa a dispus amendarea penală cu câte 300.000 de lei a firmei Tei Rezidenţial, a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 şi a lui Constantin Ciorăscu, tot pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
   
Firma, instituţia publică şi Ciorăscu vor trebuie să plătească şi daune morale familiei lui Ionuţ Anghel. Astfel, judecătorii au dispus ca cei trei, în solidar, să achite câte 600.000 de euro părinţilor copilului şi 1,2 milioane de euro fratelui acestuia.

Sentinţa nu este definitivă

Ştire iniţială:

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 ar trebui să dea o sentinţă în cazul lui Ionuţ Anghel, băiatul sfâşiat de câini în urmă cu doi ani, în apropierea Parcului Tei din Capitală.

Judecătorii urmează să stabilească dacă proprietarul locului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini se face sau nu vinovat de tragedie.

Procesul a început pe 9 septembrie 2014, la un an de la tragedie. În acest dosar sunt judecaţi, pentru ucidere din culpă, Administraţia Domeniului Public Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, administratorul firmei.


×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close