Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei: Deţinutul muribund care cerea, în aprilie 2014, ca fiica sa să îi ţină lumânarea a sfârşit după gratii

Sinteza zilei: Deţinutul muribund care cerea, în aprilie 2014, ca fiica sa să îi ţină lumânarea a sfârşit după gratii

Sinteza zilei: Deţinutul muribund care cerea, în aprilie 2014, ca fiica sa să îi ţină lumânarea a sfârşit după gratii
04 Mar 2015   •   23:21

În ediţia de miercuri a emisiunii "Sinteza Zilei", Mihai Gâdea a vorbit despre condiţiile în care trăiesc deţinuţii din penitenciarele din România precum şi despre dramele care se consumă în spatele gratiilor.

În acest context, Mihai Gâdea a redifuzat un interviu cu un deţinut muribund care, condamnat fiind la 4 ani de închisoare pentru tâlhărie, a sfârşit departe de familie, în celula sa.

Interviul a fost realizat de jurnalistul Adina Anghelescu şi prezentat, iniţial, în ediţia din 16 aprilie 2014, la "Sinteza Zilei".

Stoicov Nicuşor a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru tâlhărie, din care a executat deja doi ani. Aflat la Jilava, bărbatul şi-a aşteptat moartea, după ce medicii l-au diagnosticat cu cancer la ambii rinichi, iar operaţia nu a reprezentat niciodată o opţiune.

În interviul acordat Adinei Anghelescu, bărbatul a vorbit despre singura sa dorinţă: să-i ţină fiica sa lumânarea. Totul a fost în zadar.




×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close