Antena 3 CNN Actualitate Un copil de 12 ani a murit pe scările bisericii unde a fost trimis să cerşească

Un copil de 12 ani a murit pe scările bisericii unde a fost trimis să cerşească

Un copil de 12 ani a murit pe scările bisericii unde a fost trimis să cerşească
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    13 Sep 2011   •   08:37

Un copil de 12 ani, grav bolnav de epilepsie, a murit pe scările bisericii la care a fost trimis să cerşească. Unchiul băiatului l-a folosit pentru a obţine sume frumuşele de bani, mai ales că în lăcaşul de cult avea loc o cununie.

Nimeni nu a văzut când i s-a făcut rău copilului, aşa că medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea lui. Băiatul de doar 12 ani se afla în grija bunicilor şi suferise recent o intervenţie chirurgicală în zona inimii.

Sătenii care îl cunoşteau pe băieţel spun că acesta era foarte bolnav, dar unchiul său tot îl trimitea la cerşit.

Trupul lipsit de viaţă al copilului a fost observat de o femeie care locuieşte aproape de biserica unde acesta aştepta mila celor veniţi la o cununie. Nuntaşii au alertat medicii de la Ambulanţă, dar copilul nu a mai putut fi salvat. Poliţia va stabili dacă familia copilului l-a forţat pe acesta să cerşească.

"Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că acesta se afla împreună cu un unchi de-al său la cerşit. În continuare, efectuăm cercetări pentru a stabili modul în care a decedat minorul", a declarat Bogdan Toader, purtător de cuvânt la IPJ Vrancea.


×
Subiecte în articol: copil deces biserica epilepsie
Parteneri
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte
x close