Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet Baschet feminin: România părăsește Eurobasket 2015 fără victorie

Baschet feminin: România părăsește Eurobasket 2015 fără victorie

Baschet feminin: România părăsește Eurobasket 2015 fără victorie
Sursa foto: foto arhiva Agerpres
15 Iun 2015   •   23:42

Selecționata feminină de baschet a României a părăsit Campionatul European - Eurobasket Women 2015 fără victorie, după ce a fost învinsă de Cehia cu scorul de 82-71 (20-18, 19-17, 24-18, 19-18), luni seara, în Sala Sporturilor ''Constantin Jude'' din Timișoara, în ultimul meci din Grupa A a competiției găzduite de România și Ungaria, transmite Agerpres.

După trei înfrângeri consecutive, tricolorele aveau nevoie de o victorie la 14 puncte pentru a se califica în grupele principale ale competiției, însă Cehia a fost mai bună și a reușit să se impună.

România nu a condus niciun moment în acest meci, fiind în câteva rânduri la egalitate: 8-8, 14-14, 16-16, 18-18. cea mai mare diferență a fost de 15 puncte, în minutul 32 (68-53).

Diferența s-a făcut la aruncările de trei puncte (8 din 19 pentru Cehia, 4/15 România) și la recuperări (40-33), deși echipa antrenată de Florin Nini pe contraatac (13-0 la puncte) și la intercepții (8-3).

Pentru România au jucat Claudia Pop 5 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Andrea Olah 2 p, Sonia Ursu 2 p, 1 rec, Annemarie Părău 4 p, 3 rec, 9 pd, Elisabeth Pavel 11 p, Gabriela Irimia 4 p, 3 rec, 1 pd, Florina Pășcălău 14 p, 4 rec, Adina Stoiedin 4 p, 2 rec, 1 pd, Ancuța Stoenescu 3 p, 2 rec, Gabriela Mărginean 22 p, 9 rec.

În echipa Cehiei au jucat Veronika Bortelova 11 p, 4 rec, 7 pd, Jana Vesela 11 p, 6 rec, 4 pd, Michaela Stejskalova 7 p, 3 rec, Alena Hanusova 24 p, 6 rec, Ilona Burgrova 4 p, 5 rec, 1 pd, Katerina Bartonova 1 p, 2 rec, 3 pd, Katerina Elhotova 13 p, 3 rec, 6 pd, Kamila Stepanova 8 p, 3 rec, 2 pd, Katerina Hindrakova 2 rec.

În celălalt meci al zilei, Franța a dispus de Muntenegru cu 79-67 (26-16, 21-20, 20-13, 12-18). În clasamentul final al grupei, Franța a ocupat primul loc, cu 8 puncte, urmată de Muntenegru, 7 puncte, Cehia, 6 puncte, Ucraina, 5 puncte, România, 4 puncte. Primele trei clasate s-au calificat în grupele principale.

România a pierdut cu Muntenegru (61-79), cu Ucraina (71-78), Franța (67-76) și cu Cehia (71-82), dar a făcut meciuri bune, a jucat de la egal la egal cu cele mai bune echipe ale Europei, controlând jocul contra Franței, vicecampioana europeană, timp de trei sferturi.

În Grupa B, găzduită de Arena ''Antonio Alexe'' din Oradea, Belarus a învins categoric Grecia, cu 82-57 (17-16, 24-7, 25-12, 16-22), în timp ce Turcia a întrecut Italia cu 50-44 (18-14, 13-5, 13-14, 6-11).

Belarus a câștigat grupa, cu 8 puncte, urmată de Turcia, 7 puncte, Grecia, 6 puncte, toate calificate în grupele principale, Italia, 5 puncte, Polonia, 4 puncte.

În grupa Grupa C (Szombathely), Croația a trecut de Marea Britanie cu 76-70 (25-12, 20-24, 17-22, 14-12), iar Rusia a surclasat Serbia cu 77-53 (18-17, 23-7, 19-16, 17-13).

Rusia a terminat grupa pe primul loc, cu 7 puncte, urmată de Serbia, 7 puncte, Croația, 6 puncte, Letonia, 6 puncte, Marea Britanie, 4 puncte. Rusia, Serbia și Croația s-au calificat în grupele principale.

În Grupa D (Sopron), deținătoarea titlului, Spania, a învins Suedia cu 64-60 (25-16, 14-13, 11-9, 14-22), în timp ce Ungaria, echipa gazdă, a reușit o victorie de palmares în fața Slovaciei, cu 86-74 (24-13, 23-14, 23-22, 16-25). Spania a terminat pe prima poziție, cu 8 puncte, urmată de Slovacia, cu 6 puncte, Lituania, 6 puncte, Suedia, 5 puncte, Ungaria, 5 puncte. Primele trei clasate merg mai departe.

În faza a doua a competiției, în Grupa E, ale cărei meciuri vor fi găzduite de Debrecen, partidele vor porni de la următoarea situație: 1. Belarus 4 puncte, 2. Franța 4 puncte, 3. Muntenegru 3 puncte, 4. Turcia 3 puncte, 5. Cehia 2 puncte, 6. Grecia 2 puncte.

În Grupa F (Gyor) situația se prezintă astfel: 1. Rusia 4 puncte, 2. Spania 4 puncte, 3. Slovacia 3 puncte, 4. Serbia 3 puncte, 5. Lituania 2 puncte, 6. Croația 2 puncte.

Echipele intră în grupele principale cu punctele realizate în meciurile directe cu celelalte formații calificate.

Marți este zi de pauză, competiție urmând să se reia miercuri.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close