România - Muntenegru, 27-28. Calificarea la CE de handbal masculin, tot mai greu de obţinut
Înfrângerea de la Bucureşti cu Muntenegru este una dezamăgitoare, după ce, în partida precendentă, reprezentativa României reuşise o remiză de presigiu cu Suedia, 26-26, în deplasare. Într-un meci în care nici una dintre echipe nu a putut să îşi păstreze luciditatea în faţa porţii, muntenegrenii au reuşit să meargă cu un avantaj de două goluri la vestiare la pauză, şi să ducă scorul chiar la 11-15 în primele minute ale celui de-al doilea mitan, informează Mediafax.
Diferenţa s-a redus pe final, iar România a egalat chiar la 27 cu 40 de secunde înainte de ultimul fluier. Adversarii noştri au mai marcat, însă, o dată şi, din păcate, elevii lui Aihan Omer au scăpat o victorie care ar fi trebuit să fie obţinută.
Irimescu (cu 8 goluri) şi Csepreghi (6 goluri) au fost principalii marcatori ai României, în timp ce de la oaspeţi Kapisoda a reuşit cele mai multe goluri, 7.
România a pierdut şi meciul tur, din deplasare, cu Muntenegru, cu 35-33. Elevii lui Aihan Omer mai au două meciuri de disputat în grupa de calificare, cu Turcia şi Polonia, şi au nevoie de o înfrângere a Muntenegrului în ultimul lor meci, coroborată cu două victorii ale noastre, pentru a ne mai califica la Campionatul European de anul viitor.
Antena3.ro
-
Oltchim a debutat cu victorie la Ljubljana, în grupa principală a Ligii Campionilor
05 Feb, 12:18 | 0 comentarii -
Danemarca a învins Serbia la Belgrad şi a câştigat titlul european la handbal
29 Ian, 20:52 | 0 comentarii -
România a pierdut în Belarus şi a ratat calificarea la barajul pentru CM de handbal masculin
15 Ian, 17:30 | 1 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
România a învins Belarusul cu 25-22, în preliminariile CM de handbal masculin
11 Ian, 22:24 | 0 comentarii -
Luminiţa Huţupan revine în poarta Oltchimului la 40 de ani
04 Ian, 10:29 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

alo unde e cei ce formau o echipa de aur cu gatu otelea si ceilalti si cei care au preluoat de la ei fel de a jiuca hanbal?am adus un antrenor care cind noi eram campioni el nu stia cu ce se maninca hanbalu