Antena 3 CNN Sport Off Sport Galerie FOTO: JOCURILE OLIMPICE de la Soci, oficial DESCHISE. Flacăra olimpică a fost aprinsă

Galerie FOTO: JOCURILE OLIMPICE de la Soci, oficial DESCHISE. Flacăra olimpică a fost aprinsă

Galerie FOTO: JOCURILE OLIMPICE de la Soci, oficial DESCHISE. Flacăra olimpică a fost aprinsă
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
07 Feb 2014   •   22:53

S-a dat startul celei de a 22-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Soci s-a dovedit a fi un adevărat spectacol compus din 9 părţi.

Show-ul a inclus explorarea istoriei Rusiei, parada olimpicilor, dar şi aprinderea flăcării olimpice.

Debutul ceremoniei a fost marcat şi de o mică eroare. Unul dintre cele cinci cercurile olimpice nu s-a deschis.

După imnul Rusiei, a urmat parada ţărilor participante, care a început în mod tradiţional cu reprezentanţii Greciei. Cei 24 de sportivi români au intrat cu numărul 61 în arena olimpică Fişt. Purtătoarea tricolorului a fost biatlonista Eva Tofalvi, prezentă la cea de-a cincea Olimpiadă din carieră.

Din tribună, românii au fost salutaţi de primul ministru Victor Ponta şi de soţia sa, Daciana Sârbu.

După prezentarea celor 3 mascote ale Olimpiadei a urmat un adevărat festival de dans şi culoare, în care ruşii au amintit momentele importante din istoria ţării lor. Catedrala Sfântul Vasile, centrul geometric al capitalei Moscova, nu a putut să lipsească de la spectacol. Şi „Război şi Pace" al lui Tolstoi a fost prezent, astfel că sute de balerini au pus în scenă o serată de vals, la care au participat şi dansatorii de la Bolşoi.



De-a lungul ceremoniei aproape 3.000 de artişti au utilizat aproape 6.000 de costume pentru crearea show-lui.

După un mesaj al preşedintelui CIO, Thomas Bach, a fost ridicat şi drapelul olimpic în arenă pe acordurile imnului olimpic.

Maria Şarapova a fost cea care a dus flacăra olimpică în arenă, iar torţa a trecut pe la mai mulţi sportivi exponenţiali ai Rusiei pînă ajunge la destinaţie. Irina Rodnina, fostă triplă campioana olimpica şi Vladislav Tretiak, celebrul fost hocheist, au aprins flacăra olimpică.

Parada celor aproape 90 de ţări participante s-a încheiat cu reprezentaţiile gazdelor, pe o melodie a fetelor de la TATU.




Urmăreşte focul de artificii de la debutul acestei ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci



×
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close