Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep va încheia anul pe 2013 pe locul 11 WTA şi devine prima jucătoare din România care câştigă un milion de dolari într-un an

Simona Halep va încheia anul pe 2013 pe locul 11 WTA şi devine prima jucătoare din România care câştigă un milion de dolari într-un an

Simona Halep va încheia anul pe 2013 pe locul 11 WTA şi devine prima jucătoare din România care câştigă un milion de dolari într-un an
de M.T.    |    31 Oct 2013   •   18:20

Performanţele excepţionale reuşite de Simona Halep în acest sezon se reflectă atât în clasamentul mondial, cât şi în plan financiar.

Astfel, în urma calificării în semifinalele turneului de la Sofia, Halep şi-a asigurat clasarea pe locul 11 în clasamentul WTA la finalul lui 2013 şi devine prima jucătoare din România care câştigă un milion de dolari într-un an.

Înaintea turneului de la Sofia, Simona Halep, locul 14 WTA, câştigase în acest an 952.446 de dolari, iar în urma celor două victorii şi a bonusului de participare a obţinut deja 65.000 de dolari (35.000 de dolari pentru participare şi 30.000 de dolari pentru cele două victorii), astfel că totalul premiilor din acest an a ajuns la cel puţin 1.017.446 de dolari.

Până în acest an, românca obţinuse din premii 817.199 de dolari.

Cariera sa a explodat practic începând cu luna mai, de atunci reuşind să câştige cinci turnee WTA, primele ale sale, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven şi Moscova.

Locul 11 mondial pe care va ajunge Simona Halep va reprezenta a treia cea mai bună clasare pentru o sportivă din România, după Irina Spîrlea (7 WTA, în 1997) şi Virginia Ruzici (8 WTA, în 1979).

×
Subiecte în articol: Simona Halep premii clasament WTA
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close