INCEPTION devine realitate. Sunt oameni care îşi pot controla visele
Cercetătorii de la Universitatea Yale susţin că există persoane care îşi pot controla visele şi mai mult, sunt capabile să dezvolte abilităţi în timp ce visează. Aceste persoane sunt denumite generic "visătorii lucizi".
În prezent, o echipă de specialişti experimentează ideea de a-i antrena despre ce să viseze.Oamenii care-şi pot controla visele dezvoltă o abilitate specială euforică, ca şi când ar fi realizat ceva măreţ.Rezultatele cele mai noi din domeniu arată că există oameni care foloseac visele ca o unealtă pentru a dobândi noi cunoştinţe.
Fiind la comanda viselor, se deschide oportunitatea de manipulare pentru a învăţa lucruri noi, în timpul somnului. "Visătorii lucizi" pot controla zone ale creierului care permit acest lucru.
Cercetătorii americani sunt de părere că aceşti indivizi au un echilibru mai bun în luarea unor decizii emoţionale sau în interacţiunea socială. Peter Morgan, reprezentantul Yale, spune că acea zonă cerebrala poate fi antrenată cu rezultate excepţionale. "Ştim deja că dacă angrenăm diverse circuite din creier, putem schimba arhitectura acestuia", a precizat acesta pentru New Scientist.
Un studiu similar elveţian a realizat un experiment concludent. Subiecţilor voluntari li s-a sugerat să se gândească, înainte să adoarmă, la un exerciţiu simplu de îndemânare, acela de a arunca o monedă într-un pahar. Mare parte din ei chiar au visat acest lucru şi atunci când s-au trezit au reuşit cu uşurinţă să pună în practică acest test.
-
Cele mai amuzante atacuri ale maimuţelor
16 Noi, 11:39 | 1 comentarii
-
Infidelitatea atrage moartea. Vezi de ce (studiu)
25 Mai, 17:12 | 0 comentarii -
Premieră în industria aeronautică. Traversează Mediterana cu puterea Soarelui
25 Mai, 13:00 | 3 comentarii -
Legumele pe care le consumi zilnic - adevăraţi distrugători ai celulelor canceroase
25 Mai, 08:40 | 1 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Microroboţii care ar putea revoluţiona medicina, creaţi de cercetătorii Universităţii din Hawaii
25 Mai, 07:29 | 0 comentarii -
Dezvăluire şocantă: suplimentele de calciu te pot ucide
24 Mai, 21:33 | 2 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






cam tarziu si-au dat seama oamenii de stiinta de acest lucru
- in mare parte eu imi pot contola visele
- cum asa ceva , e foarte simplu .... te concentrezi toata ziua la un anumit subiect .. chiar si atunci cand aprape ati adormit
- pana acuma am avut 2 vise care sa zicem nu leam putut controla dar eram constient ca visam si asteptam sa sune ceasul desteptator