Cad bursele din întreaga lume. În România acţiunile BRD sunt cele mai afectate
Criza financiară mondială aduce incertitudine pe bursele din lume. La Moscova, tranzacţiile au fost suspendate după o cădere de peste 6% până la jumătatea şedinţei. În timp ce bursele din SUA şi Asia s-au redresat uşor după anunţul FED că va împrumuta 85 de miliarde de dolari AIG, pentru a scoate compania din impas, aproape toate pieţele din Europa au scăzut miercuri dimineaţă, potrivit Reuters.
La Bucuresti bursa dădea semne că îşi va reveni la primele ore, după căderea masivă de marţi. A pierdut însă tot ce câştigase şi şi-a continuat scăderea. La ora 13.00 bursa era în scădere cu 0,26%, cu un declin mai accentuat pe acţiunile BRD-Groupe Societe Generale, care erau în coborâre cu 4,58%, şi pe titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), al căror indice se plasa cu 2,6% sub nivelul de marţi.
Deşi la deschiderea şedinţei acţiunile BRD au avut o revenire semnificativă, urcând cu 6,1%, la 13,9 lei, ulterior, ordinele de vânzare au depăşit cererea, iar preţul a coborât la 12 lei, cu 8,4% sub referinţă, reprezentând minimul zilei. În şedinţa de marţi titlurile BRD s-au prăbuşit cu 13,25%, ca urmare a presiunii mari la vânzare.
Premierul Tăriceanu crede că Bursa din Bucureşti îşi va reveni, la fel şi încrederea investitorilor. Întrebat despre efectele crizei financiare din SUA asupra economiei româneşti, Tăriceanu a afirmat că aceasta nu va avea influenţe asupra României. Mai mult, premierul este de părere că situaţia ar putea avea chiar efecte pozitive. Mai exact, Tăriceanu s-a referit la posibilitatea ieftinirii unor active imobiliare din Statele Unite, ceea ce va permite şi românilor să cumpere proprietăţi în SUA.
Antena3.ro
- Nepasare in Bacau
- Ucisă cu bestialitate de soţ sub ochii copiil...
- Şi-a transformat Hummer-ul în căruţă
- A scapat teafar dupa un impact puternic
- Mandinga şi Mihaela Rădulescu fac pregătiri p...
- A stat 10 ani cu un burete chirurgical în cor...
- Travestitul care face ca un cal
- Dadaca violenta filmata cand batea un copil d...
- Daniela Crudu: Mă apuc de afaceri!
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria Economic
- Putin: Rusia, dispusă să vândă României volumul de gaz destinat Ucrainei 8 vizualizări
- România ar putea adopta moneda Euro în 2015 - cu un an mai târziu decât se estimase 8 vizualizări
- Leasing mai accesibil, după creşterea euro 7 vizualizări
- Leul se apreciază faţă de moneda europeană. 1 euro = 3,75 lei, pe piaţa interbancară 7 vizualizări
- General Motors, Ford şi Chrysler au şanse reduse de a obţine finanţarea de 25 de miliarde de la stat 7 vizualizări











Comentarii
"Triceanu s-a referit la posibilitatea ieftinirii unor active imobiliare din Statele Unite, ceea ce va permite i romnilor s cumpere proprieti n SUA." acum m-am linistit.pot sa-mi iau casa in SUA.si imi fac si butic.
fraierilor, ca pe noi ne apara tariceanu, si daca suntem cuminti, ne mareste salariile si pensiile, de-o sa-i aruncam pe americani in strada, le luam casele si oameni ne facem.