Actualizat acum:3 ore, 31 minute

Livrările de gaz rusesc, reluate marţi, începând cu ora 9.00

20 ianuarie 2009 09:21 | |
Nota 5 / 3 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

Concernul rus Gazprom a confirmat că va relua marţi dimineaţă livrările spre Europa, prin conductele care traversează Ucraina. Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko anunţase deja reluarea livrărilor, după semnarea acordului, care a pus capăt războiului gazelor.

În cursul zilei de marţi gazele ruseşti ar putea să ajungă şi în conductele din România. Potrivit lui Ioan Rusu, directorul Tranzgaz, în maxim 24 de ore, gazele ruseşti ar trebui să ajungă şi la graniţa cu ţara noastră.

Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord privind tranzitul de gaze către Europa. Acesta a fost smenat în cursul zilei de luni. Cele două ţări s-au înţeles după negocierile ce au avut loc la Moscova între premierul rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Iulia Timoşenko. Premierul ucrainean a spus despre negocierile de sâmbătă seară că "nu au fost deloc uşoare", dar "s-a ajuns la o întelegere reciprocă", fapt ce permite celor două ţări să semneze contractele.

Potrivit acordului, imediat după semnarea documentelor, tranzitul gazului către Europa va fi reluat. Mai mult, în 2009 părţii ucrainene i se va acorda o reducere de 20% pentru gazul natural rusesc, dar numai cu condiţia păstrarii tarifului privilegiat al tranzitului prin Ucraina la preţul de anul trecut. Aşadar, Ucraina va cumpăra gaz anul acesta la pretul de 376 dolari pe mia de metri cubi.

Criza gazelor a început în 7 ianuarie, după ce Rusia a închis conductele care transportau gaz către consumatorii europeni. Moscova acuza, atunci, Kievul că fură din gazul ce îi tranzitează teritoriul.

Antena 3

Etichete pentru acest articol » tranzitul gazelor , Vladimir Putin , Iulia Timosenko , acord Rusia Ucraina

Comentarii

Au fost postate 12 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Răspunde
    BRAVO PUTIN!BRAVO ANGELA MERKEL!Ar trebui sa invatam si dela nemti si de la rusi cum sa ne purtam cu romanii din Republica Moldova!
  • www.briciuri.rom | 19 January 2009, 19:00
    Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    iMI LIPSESTE BOUL DELA ORA 21.00 !
  • Răspunde
    Pt.cel dela ora21.00.Ieri ziceai ca Ucraina a obtinut dela rusi gaz cu 205$/1000mc.Dela 376 la205 e o diferenta. Pretul preferential se datoreste etnicilor rusi care sunt aproape 50% in Ucraina.Rusii tin unii la altii si n-au procedat ca noi cu basarabenii in 1997cind domnul ministru Radu BERCEANUa facut mare scandal pt. 26 mil dolari c/v energiei electrice ce ne-o datorau.De atunci nu stiu sa mai fi apelat ei la noi . De atunci Rusia,pt ca in Rep. MOLDOVA sunt multi rusofoni asigura continuitatea cu energie electrica fara restrictii
  • Răspunde
    Asa este capitalizmul multilateral labartat.Poate totusi.daca e sa ne readucem aminte le au oferit verisorilor 250 .Asa ca zic eu se vor multumi si cu 370.Nu toitsint JR pe acolo.
  • Răspunde
    Rusia a luat teapa din toata schema aceasta in primul rand a acordat 20%reducere la gaze ucrainei dupa ce urlau ca fara 450 nu le mai vinde si a doau chestie a pierdut 2 miliarde de euro pentru nefurnizarea gazelor dar poate cea mai mare pierdere este ca nu au demonstrat nimc altceva cecat ca este o tara flamanda pe care una mica precum ucraina o manipuleaza
  • Răspunde
    PT.JCIV-Acum se explica mult mai usor"INTOXICAREA" LUI IUSCENKO INAINTEA ALEGERILOR CU GAZUL PORTOCALA PE CARE L-AU FOLOSIT AMERICANII IN VIETNAM ! TANTE CATHERINA.
  • Răspunde
    Ukraina actuala sau in granitele aktuale este neviabila .Conducerea din ultimii 5 ani este sinucigasa .O mizerie de maidanezi .Iuscenko are 2,3 la suta.Deci chiar cei din Maidan Nezalejnosti din 2004 il repudiaza .Nu mai reprezinta pe nimeni .decit Departamentul de Stat al Statelor Uimite.Consoarta lui Vitea numita Catherine Clarke Ciumacenko a lucrat in acel departament.Bineinteles ca presa romaneasca nu stie sau daca stie tace .O fi timida?Iuscenko a facut 99,99 la suta din mizeriile rusofobe posibile mai are de facut una .Sa conteste tratatul semnat cu rusii .Marele tratat.Ii doresc sa inceapa.Sfirsitul.Salud
  • Răspunde
    Ucrainienii sunt convins ca vorURECHIA aceasta conducere portocalie dela KIEV ASTA PT CA PORTOCALIII SUNT MARIONETE AMERICANE NU UE. RUSII MAI AU DE REZOLVAT PROBLEME CU UCRAINA(ex;KRIMEEA)
  • Răspunde
    CATRE JCIV-Expicatia celor 20%rabat o gasesc prin existenta populatiei rusofone(aproximativ50%) in UCRAINA.Oricum Kremlinul o sa-i mai dea peste bot executtivului dela Kiev.Dar coana Iulia TImosenco e dama bine-bunuta de fragezit.
  • Răspunde
    Salud EU.Eu zic ca este bine ca se intelesera.Dar este nu prera bine ca nu a primit Ukraina ce merita .Adica o urecheala zdravana de la macar Vechea Europa .Dar .oranj la oranj nu isi scot ochii.Cred ca de acum nu vor mai fi furaciuni.
  • Răspunde
    Unde sunt "GURISTII"care ziceau ca RUSIA A LUAT TEAPA, CA UCRAINA VA PLATI 205$/1000mc de gaz?
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Economic

Citite