Antena 3 CNN Externe Rusia ameninţă cu folosirea forţei pentru apărarea locuitorilor Osetiei de Sud

Rusia ameninţă cu folosirea forţei pentru apărarea locuitorilor Osetiei de Sud

Rusia ameninţă cu folosirea forţei pentru apărarea locuitorilor Osetiei de Sud
Sursa foto: georgia conflict
03 Aug 2009   •   03:51

Ministerul rus al Apărării s-a arătat preocupat de recentele focuri din capitala Osetiei de Sud- Ţhinval şi suburbiile sale şi a anunţat că ar putea folosi forţa militară pentru a-i apăra pe locuitorii statului separatist.

?Evenimentele din august 2008 s-au dezvoltat după un scenariu similar, ce a dus la agresiunea militară georgiană contra Osetiei de Sdu şi atacarea contingentului rus de menţinere a păcii", se arată într-un comunicat .
Mininsterul sublinia că Georgia a deschis focul asupra teritoriului sud-osetin de câteva ori în ultimele câteva zile. Autorităţile osetine au raportat tiruri de mortiere dinspre Georgia în cursul zilei de sâmbătă. Cu toate acestea, Georgia a negat informaţiile, calificându-le ca fiind o provocare.

Ministerul rus crede că "asemenea acţiuni provoacă îngrijorare în cadrul Ministerului rus al Apărării. În cazul unor ameninţări provocatoare şi mai multe la adresa populaţiei republicii şi a contingentului militar rus desfăşurat în Osetia de Sud, ministerul îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele disponibile şi forţele pentru a-i apăra pe locuitorii Osetiei de Sud şi soldaţii ruşi?.
Rusia a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, republici separatiste din Georgia, după războiul de cinci zile duin august anul trecut. Majoritatea locuitorilor din Osetia de Sud şi Abhazia au cetăţenie rusă.
Tbilisi a acuzat duminică Rusia de deplasare a frontierei între Georgia şi republica separatistă Osetia de Sud şi de faptul că ocupă şi mai mult teritoriu georgian, la un an după războiul dintre cele două ţări.

"Militarii ruşi au pătruns la 2 august pe teritoriul satului Kveshi din districtul Gori pentru a deplasa aşa-zisa frontieră" cu Osetia de Sud, a declarat Ministerul georgian al Afacerilor Externe într-un comunicat,
Diplomaţia georgiană a calificat declaraţia rusă drept 'o ameninţare nedisimulată la adresa Georgiei'.

Lidera Consiliului de Securitate Naţională al Georgiei, Eka Tkeşelaşvili, a apreciat la rândul ei că declaraţiile ruse 'sunt similare cu cele făcute acum un an, înaintea declanşării conflictului militar ruso-georgian'. 'Sperăm că de această dată comunitatea internaţională va trimite un semnal clar Rusiei pentru a evita repetarea evenimentelor de anul trecut', a mai declarat ea.

Antena3.ro

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close