Antena 3 CNN Externe SUA. O studentă de origine chineză, decapitată în campusul unei universităţi

SUA. O studentă de origine chineză, decapitată în campusul unei universităţi

SUA. O studentă de origine chineză, decapitată în campusul unei universităţi
Sursa foto: Yang Xin
23 Ian 2009   •   09:28

Crimă înfiorătoare într-o universitate din SUA. O studentă deorigine chineză a fost decapitată miecuri în campusul Universităţii Virginia Tech, iar un student chinez a fost arestat şi inculpat de asasinat, informează AFP. În aceeaşi universitate a avut loc, în urmă cu 18 luni, cel mai grav masacru dintr-o universitate americană.
Yang Xin provenea din Beijing şi avea 22 de ani. Pe 8 ianuarie, tocmai îşi începuse studiile de contabilitate la Virginia Tech. Crima s-a petrecut la ora locală 19.00 (02.00 ora României) într-un local al universităţii.
Purtătorul de cuvânt al universtităţii, Mark Owczarsky, a declarat: "Au existat şapte martori. Dar nu a fost nici o dispută, nici un strigăt când tânăra femeie a fost atacată". Acesta a confirmat că victima a fost decapitată.
Zhu Haiyang, în vârstă de 25 de ani, student originar din oraşul chinezesc Ningbo, este cercetat pentru asasinat. Chinezul, care este doctor în agricultură şi economie aplicată, se află în detenţie în închisoarea comitatului Montgomerry.
Reprezentanţii universităţii au mai spus că cei doi studenţi se cunoşteau.
"Acest incident este oribil şi tragic, cu atât mai mult cu cât Virginia Tech a avut partea sa de nenorociri şi de oroare", a adăugat purtătorul de cuvânt al universităţii.
În urmă cu aproape doi ani, în aprilie 2007, un student cu tulburări psihice, Cho Seung-Hui, de origine sud-coreeană, a ucis 31 de studenţi şi profesori în sălile de curs, apoi s-a sinucis.
Sursă foto: www.collegiatetimes.com
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: decapitare
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close