Antena 3 CNN Actualitate Daniel Morar, propus de Cătălin Predoiu pentru conducerea DNA

Daniel Morar, propus de Cătălin Predoiu pentru conducerea DNA

Daniel Morar, propus de Cătălin Predoiu pentru conducerea DNA
Sursa foto: Daniel Morar
30 Ian 2009   •   15:03

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că îl propune pe procurorul Daniel Morar, în continuare, la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Predoiu a declarat că are zece motive pentru care îl susţine pe Morar la conducerea DNA, cele mai importante fiind: încrederea procurorului general al României, Codru'a Kovesi, în Daniel Morar şi faptul că acesta şi-a schimbat atitudinea în ultima perioadă faţă de presă. Predoiu susţine că Morar se bucură şi de încredere pe plan extern.
Procurorul general Codruţa Kovesi îl susţine şi ea pe Morar la conducerea DNA. Aceasta a declarat că decizia sa de delegare a lui Daniel Morar în continuare la conducerea DNA este determinată de faptul că acesta gestionează bine problemele direcţiei. În plus, numirea , din nou, al lui Morar dã şi un semnal de continuitate şi stabilitate instituţională.
Pe 21 ianuarie, noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieş, a afirmat că percepţia asupra activităţii DNA este foarte bună. Acesta a mai spus că s-au schimbat mentalităţile cu privire la instituţie, după ce a venit Daniel Morar.
În septembrie, anul trecut, Cătălin Predoiu vroia să-l schimbe pe Morar de la conducerea DNA. El solicita atunci Consiliului Superior al Magistraturii să-l înlocuiască pe şeful DNA cu procurorul Monica Şerbănescu . CSM a respins cererea lui Predoiu.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Daniel Morar Catalin Predoiu
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close