Antena 3 CNN Politică Consiliul Naţional al PDL se întruneşte pe 9 aprilie. 15 iulie, termen pentru alegerile în structurile de conducere

Consiliul Naţional al PDL se întruneşte pe 9 aprilie. 15 iulie, termen pentru alegerile în structurile de conducere

Consiliul Naţional al PDL se întruneşte pe 9 aprilie. 15 iulie, termen pentru alegerile în structurile de conducere
Sursa foto: boc
21 Mar 2010   •   21:35

?Consiliul Naţional de Coordonare al PDL se va întruni în data de 9 aprilie, când va aproba modificările la statut propuse de Colegiul Director. Alegerile pentru toate structurile de conducere în PDL se vor desfăşura de jos în sus şi se vor încheia până în 15 iulie, urmând ca la CNC-ul din 9 aprilie să stabilim acest calendar?, a declarat Emil Boc, în urma întrunirii de duminică a Colegiul Director al democrat-liberalilor.

Potrivit lui Boc, Convenţia Partidului Democrat Liberal se va desfăşura pe parcursul a două zile. În prima zi se vor alege următoarele structuri: preşedintele, cei patru prim vicepreşedinţi şi secretarul general, în baza moţiunii câştigătoare, precum şi preşedintele Comisiei Naţionale de Etică şi Litigii şi preşedintele Comisiei Naţionale de Revizii şi Conturi. În a doua zi, vor fi aleşi cei 15 vicepreşedinţi, trei secretari general adjuncţi şi şase secretari executivi, urmând ca aceştia să compună Biroul Naţional Permanent al PDL.

Referitor la noul statut, Boc a spus că s-a decizia de continuare a politicii de deschidere a PDL spre oameni noi, care să fie atraşi în partid.

?Politica de deschidere spre oameni noi şi competenţe în PDL se materializează prin faptul că, în cadrul viitoarei structuri de conducere a partidului, în Biroul Permanent Naţional, opt secretari executivi vor fi aleşi din rândul specialiştilor pe diverse domenii. Asta înseamnă că, potrivit statutului PDL, în domeniile sănătate, educaţie, muncă, agricultură, economie, finanţe, mediu de afaceri, justiţie, mediu, infrastructură şi energie vor fi opt reprezentanţi, aleşi de propriile lor structuri profesionale, care vor avea funcţii de secretari executivi în Biroul Permanent Naţional al PDL?, a explicat Emil Boc.

În plus, preşedintele PDL, a precizat că nucleul revizuirii Consituţiei, care nu este negociabilă, trebuie să îl constituie trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.

?Considerăm că revizuirea Constituţiei trebuie să vizeze şi alte domenii şi că aceste modificări să fie făcute pe parcursului anului 2010 astfel încât în 2011 să putem avea referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei. Ceea ce românii au votat nu se negociază: reducerea numărului de parlamentari la 300 şi trecerea la parlamentul unicameral?, a declarat Boc.

El a punctat că limba oficială a statului nu se negociază, dând asigurări că ?prezenţa partenerilor de la UDMR la guvernare, alături de PDL, nu pune sub semnul întrebării Constituţia României?.

?În România, limba oficială este limba română. Nici un fel de revizuire a Constituţiei nu poate avea în vedere revizuirea limbii oficiale?, a precizat Emil Boc.

Totodată, premierul a mai spus că, în cadrul statului, s-a instituit suspendarea de drept în cazul în care o persoană este arestată.

?Asta înseamnă că, până la stabilirea printr-o sentinţă definitivă, o persoană care are calitate de membru PDL, dar este supusă măsurii arestării preventive, va fi suspendată de drept din cadrul partidului. Această constatare se face de către Biroul Naţional Permanent care ia act în prima şedinţă de acest lucru şi operează până când se decide, printr-o condamnare definitivă, excluderea din partid sau redobândirea de membru PDL, prin punerea în libertate?, a explicat Boc.

Întrebat ce se intenţionează în cazul lui Antonie Solomon, Emil Boc a răspuns că se va ?aplica imediat prevederea statului în momentul în care va fi ratificată de Consiliul Naţional de Coordonare.? Premierul a adăugat că Mircia Gutău va fi exclus din partid imediat ce sentinţa va fi definitivă.

Preşedintele democrat-liberal a mai spus că sigla partidului rămâne trandafirul, iar numele partidului va fi ortografiat fără cratimă.

Referitor la organizaţia de tineret, Emil Boc a precizat că atribuţiile de preşedinte al Organizaţiei de Tineret au fost delegate prim vicepreşedintele organizaţiei, Cristian Hriţuc, având în vedere că doamna Monica Ridzi este în concediu de maternitate.



Antena3.ro


×
Subiecte în articol: Emil Boc modificari statut
Parteneri
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație
x close