Antena 3 CNN Actualitate 16 pacienţi s-au îmbolnăvit în sălile de operaţie ale spitalelor din Galaţi, numai în primele trei luni ale anului

16 pacienţi s-au îmbolnăvit în sălile de operaţie ale spitalelor din Galaţi, numai în primele trei luni ale anului

16 pacienţi s-au îmbolnăvit în sălile de operaţie ale spitalelor din Galaţi, numai în primele trei luni ale anului
30 Apr 2010   •   14:38


Controalele din spitalele Căilor Ferate din toată ţara scot la iveală date îngrijorătoare. În primele trei luni ale anului, 16 pacienţi au contractat diverse infecţii, în sălile de operaţie ale spitalelor din Galaţi. Cifra reală ar putea fi mult mai mare, ţinând cont de faptul că multe îmbolnăviri nu sunt raportate.

Timp de o lună, inspectorii de la Direcţia de Sănătate Galaţi trebuie să verifice modul în care sunt respectate normele de igienă în spitalele din judeţ.

În primul trimestru al acestui an, în Galaţi s-au înregistrat 16 cazuri de infecţii intraspitaliceşti. În funcţie de rezultatele controlului, vor fi stabilite măsurile de prevenire a infecţiilor intraspitaliceşti dar şi eventualele sancţiuni pentru conducerile unităţilor medicale unde există un număr prea mare de îmbolnăviri.

Antena 3

×
Subiecte în articol: controale spitale Galați infectii
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close