Antena 3 CNN Actualitate 24 ianuarie 2009. 150 de ani de la Unirea Principatelor Române

24 ianuarie 2009. 150 de ani de la Unirea Principatelor Române

24 ianuarie 2009. 150 de ani de la Unirea Principatelor Române
Sursa foto: Unirea Principatelor
24 Ian 2009   •   10:10

La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost votat, unanim, Domn al Moldovei şi Domn al Ţării Româneşti, de Adunările Elective ale celor două principate, mai întâi de cea de la Iaşi, apoi şi de cea de la Bucureşti. Aşa s-a înfăptuit Unirea aşteptată de veacuri, după moartea lui Mihai Viteazul, ucis mişeleşte de în 1601, pe Câmpia Turzii.
La 150 de ani de la acest eveniment, Iaşul a îmbrăcat haine de sărbătoare. Manifestările s-au desfăşurat, ca în fiecare an, în Piaţa Unirii. De la ora 10.00 a avut loc un ceremonial militar şi religios de depunere de coroane de flori la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, iar un ceremonial similar a avut loc la ora 12.00, la mormântul domnitorului de la Biserica Trei Ierarhi.
La eveniment a participat şi preşedinte Traian Băsescu, care a făcut un apel către toţi românii să respecte legea, indiferent de poziţia socială pe care o au. ?Legea să fie deasupra tuturor, de la preşedinte până la cel mai neînsemnat om din această ţară, dacă putem spune că există un om neînsemnat. Mă refer la cea mai neînsemnată funcţie?, a afirmat Băsescu.
Şeful statului a făcut, de asemenea, un apel către oamenii politici să renunţe la interesele de grup, "în favoarea naţiunii", dar şi un apel la solidaritate între clasa politică şi popor.
Manifestări dedicate zilei Unirii au avut loc şi în Capitală. La Arcul de Triumf au fost deschise, timp de două zile, expoziţii de fotografie, efigii din bronz şi machete. Tot sâmbătă, bucureştenii au fost aşteptaţi să asiste la o serie de ceremonii şi o defilare pe sub Arcul de Triumf.
Mare sărbătoare şi la Cluj. Premierul Emil Boc a participat la sărbătorirea Unirii Principatelor în oraşul în care până nu demult a fost edil. Manifestările au început cu o depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, apoi a fost organizat un simpozion ştiinţific şi o expoziţie documentară. Seara s-a încheiat cu un spectacol artistic şi cu focuri de artificii.

Antena3.ro

×
Parteneri
1,5 milioane de angajați români ar putea avea salarii mai mici, din iulie
x close