6 proiectile în stare de funcţionare descoperite în Mureş

30 Oct 2007   •   08:47
6 proiectile în stare de funcţionare descoperite în Mureş
Şase proiectile de tun în stare de funcţionare au fost găsite de muncitorii care lucrau la consolidarea unui dig în oraşul Ungheni din Mureş. În timp ce săpa pe marginea râului, un muncitor a văzut în cupa excavatorului trei proiectile. Chemaţi la faţa locului, ofiţerii de la Protecţia civilă au mai descoperit alte trei proiectile, la nici un metru distanţă de primele. În câteva minute au sosit şi reprezentanţii Protecţiei Civile Mureş. Aceştia au luat cele trei proiectile găsite de muncitor şi focoasele. După o primă examinare au ajuns la concluzia că sunt în pământ de cel puţin 60 de ani şi se află în stare de funcţionare.

?Resturile de aici reprezintă o casetă. Acestea sunt câte şase bucăţi şi şase focoase, ar trebui să mai găsesc încă trei, focoasele nu sunt montate. Ele sunt periculoase pentru că au material exploziv în ele şi bombele şi focoasele, cu atât mai mult cu focoasele montate. În focoase este exploziv foarte sensibil care poate iniţia la şoc foarte mic,? a spus Ioan Vrabie de la protecía Civilă Mureş.

După ce au fost găsite primele trei proiectile, la nici un metru distanţă au fost decoperite alte trei. Şi acestea erau în perfectă stare de funcţionare. Proiectilele au fost ridicate de reprezentanţii Protecţiei Civile Mureş care în zilele următoare le vor detona în locuri special amenajate. Muncitorii au fost sfătuiţi, însă, să lucreze în continuare cu grijă pentru a evita o catastrofă.

Antena 3

x close