Antena 3 CNN Actualitate A patra zi de grevă la Dacia. 9.000 de muncitori au protestat la Mioveni (VIDEO)

A patra zi de grevă la Dacia. 9.000 de muncitori au protestat la Mioveni (VIDEO)

A patra zi de grevă la Dacia. 9.000 de muncitori au protestat la Mioveni <font color=red>(VIDEO)</font>
27 Mar 2008   •   10:34
Sindicaliştii de la Automobile Dacia au continuat joi greva generală. Adiministraţia a făcut o ofertă Sindicatelor Automobile Dacia în legătură cu lucrul în 4 echipe, respins iniţial de sindicat. Cea de-a patra echipă ar lucra 12 ore în weekend, în nopţile dinspre sâmbătă şi duminică şi dinspre duminică spre luni. Reprezentantul patronatelor Dacia declară că în ceea ce priveşte greva declanşsata de muncitorii de la Dacia există şi aspecte ilegale precum neîntrunirea numărului suficient de semnături, faptul că nu s-au semnat toate capitolele documentului ce îi cheamă la grevă pe angajaţi şi, nu în ultimul rând, revendicările imposibile conform legilor române. Una dintre aceste revendicări este cea legată de participarea la profit.

IMAGINI ALE PROTESTELOR:

O alta este cea privind reducerea de 15% oferita fiecărui angajat Dacia la achiziţionarea unui automobil Dacia sau Nissan. Dacia nu comercializează vehicule de acest fel.

Peste 9.000 de muncitori s-au adunat în faţa Casei Sindicatelor din Mioveni. Angajaţilor Dacia li s-au alăturat alţi 2.000 sindicalişti de la BNS, din administraţie publică, energie, comunicaţii, construcţii de maşini şi agricultură, veniţi din Argeş şi din alte judeţe. Protestatarii au adus cu ei un coşciug şi o cruce ca simbol al faptului că administraţia ar vrea să îngroape industria autohtonă de autoturisme. Patronatele şi sindicatele nu au ajuns la o înţelegere, în ciuda negocierilor care au avut loc miercuri.

Ion Iordache, reprezentantul muncitorilor Dacia, spune co protestul de la Mioveni este susţinut chiar şi de sindicatele dinafara României.

Totuşi, conducătorii Dacia nu au fost sensibilizaţi de manifestaţia angajaţilor şi nicio solicitare oficială de negociere nu a fost făcută în acest sens.

Angajaţii pretind o majorare salarială de 550 de lei, dar oferta din partea conducerii uzinei nu a ajuns nici la jumătate din suma cerută. Peste 10.000 de angajaţi ai Uzinei Dacia Piteşti au intrat, luni dimineaţă, în grevă generală, pe termen nelimitat.

Reprezentanţii muncitorilor de la Dacia spun că nu vor renunţa la grevă până nu vor obţine majorarea salarială revendicată. Oferta înaintată de conducere propune o creştere salarială cu 118 lei, deşi sindicaliştii au cerut o majorare de 550 lei.

Angajaţii de la Dacia solicită şi mărirea primelor de Paşte şi Crăciun, cu 50% din salariul mediu brut, şi a primei de vacanţă, până la echivalentul unui salariu mediu brut.

Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close