Antena 3 CNN Actualitate Cel care ar fi cerut mită trupei AC/DC a ajuns șef în agenţia de încasare a Vămii Nădlac

Cel care ar fi cerut mită trupei AC/DC a ajuns șef în agenţia de încasare a Vămii Nădlac

Kasimir Haliţchi, cel al cărui nume a ajuns să fie cunoscut în toată ţara acum 10 ani, după ce ar fi cerut mită celebrei trupe AC/DC, a ajuns şef peste toate încasările de pe autostradă. Membrii din staff-ul formaţiei AC/DC au acuzat în 2010 faptul că, ajunşi cu TIR-urile cu echipamente în vama Nădlac, au fost „taxaţi” de către mai mulţi controlori de acolo, inclusiv de către Haliţchi.

Cel care ar fi cerut mită trupei AC/DC a ajuns șef în agenţia de încasare a Vămii Nădlac
Sursa foto: Hepta
de Iulia Gorgorin    |    10 Noi 2020   •   15:10

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara era zguduită în 2010 de un scandal, după ce trupa AC/DC întâmpina probleme în Vama Nădlac. 

Atunci, reprezentanți din staff-ul trupei AC/DC au acuzat faptul că, ajunşi cu TIR-urile cu echipamente în vama Nădlac, au fost „taxaţi” de către mai mulţi controlori de acolo, inclusiv de către Haliţchi.

Acuzațiie făcute de reprezentanţii trupei AC/DC

„Reprezentanţii AC/DC susţin că au fost opriţi la graniţă şi li s-au cerut roviniete valabile. Ei au prezentat documentele şi rovinietele, care erau în acel moment valabile. Oficialii români ar fi cerut atunci roviniete valabile şi în perioada şederii lor în România, ceea ce nu e legal. Au fost 3-4 oameni care s-au dus deoparte şi au început să negocieze. Era vorba despre 28-29 de maşini în total. În final, după cum se precizează în plângere, s-a ajuns la suma de 50 de euro pe maşină. Oficialii AC/DC nu au primit în schimb niciun document, nimic”, spunea, în 2010, Dorina Tiron, cea care era directorul general al CNADNR.

În urma scandalului a fost solicitată demiterea celor patru angajaţi ai regionalei de la Timişoara care ar fi cerut mită de la staff-ul trupei AC/DC, printre care şi a lui Kasimir Haliţchi.

Imediat după ce a fost concediat, Kasimir Haliţchi şi alţi doi colegi de ai lui au dat în judecată CNADNR, susţinând că au fost daţi afară ilegal.

Instanţele au decis reîncadrarea lor, aşa că, din şpăgari arătaţi cu degetul, cei trei au redevenit angajaţi cu acte în regulă la DRDP Timişoara, tot la Agenţia de Control şi Încasare.

Câţiva ani mai târziu, respectiv zilele acestea, Haliţchi a fost numit şef de Agenţie la Nădlac II, pe autostradă.

Kasimir Haliţchi, şef pentru o perioadă de patru luni de zile

Potrivit aradon.ro, repezentanţii DRDP Timişoara au spus că fostul suspect a fost numit şef pentru o perioadă de patru luni de zile.

„Domnul Haliţchi Kasimir a fost numit pe funcţia respectivă ţinându-se cont de activitatea acestuia în ultimii ani, în special de buna activitate rezultată în urma analizării veniturilor încasate de acesta pentru CNAIR, din postura de controlor trafic”, au precizat cei de la DRDP Timişoara.

×
Subiecte în articol: AC/DC Vama Nadlac Kasimir Haliţchi
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close