Antena 3 CNN Actualitate Achiziţie controversată. Armata va avea 7 noi avioane

Achiziţie controversată. Armata va avea 7 noi avioane

Achiziţie controversată. Armata va avea 7 noi avioane
17 Dec 2007   •   16:30

Forţele Aeriene Române vor avea de la sfârşitul anului viitor un nou avion de tip scurt mediu-curier. Este vorba de avionul C27 J Spartan, oferit de firma Alenia Aeronautica. Romtehnica a semnat contractul pentru achiziţionarea a şapte avioane de acest tip dar şi a unui simulator de zbor. Valoarea contractului depăşeşte 219 milioane de euro. Primul avion va fi adus în ţară în noiembrie 2008. Contractul privind achiziţionarea avionului de tip mediu-curier este unul controversat.

La licitaţie s-au înscris firma Alenia Aeronautica din Italia şi EADS CASA din Spania. Italienii au câştigat licitaţia, iar reprezentanţii EADS CASA au contestat modul de organizare a competiţiei.

Instanţa a dat câştig de cauză firmei din Italia aşa că, reprezentanţii Romtehnica au reluat negocierile şi au semnat contractul cu firma Alenia Aeronautica.

Antena 3

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close