Antena 3 CNN Actualitate Adrian Năstase ar putea fi eliberat peste două luni

Adrian Năstase ar putea fi eliberat peste două luni

Adrian Năstase ar putea fi eliberat peste două luni
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    08 Mai 2014   •   20:29

Fostul premier PSD Adrian Năstase ar putea ieşi din închisoare peste câteva luni. Tribunalul Bucureşti a admis joi cererea de contopire a pedepselor primite de fostul prim-ministru în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", fără ca instanţa să adauge un spor de pedeapsă.

Astfel, după contopire, Adrian Năstase a rămas cu patru ani de închisoare. Pentru că are peste 60 de ani, fostul premier va executa o treime din pedeapsă, adică 16 luni.

Din aceste 16 luni, vor fi scăzute perioadele petrecute de Adrian Năstase după gratii şi mai rămân astfel de executat trei luni. Şi această perioadă se poate micşora pentru că fostul premier a muncit în timpul detenţiei. 

Pe 6 ianuarie, instanţa supremă i-a condamnat, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, la patru ani cu executare. 

Adrian Năstase a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti. 

Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.
 
Pe 13 ianuarie 2014, Adrian Năstase a fost exclus din Baroul Bucureşti.

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close