Antena 3 CNN Actualitate Adrian Năstase: Asistăm la reconfigurarea ordinii mondiale

Adrian Năstase: Asistăm la reconfigurarea ordinii mondiale

Adrian Năstase: Asistăm la reconfigurarea ordinii mondiale
10 Aug 2017   •   09:33

Adrian Năstase a publicat pe blogul său o analiză privind evoluțiile economice din țară, în comtextul internațional. Potrivit fostului premier, asistăm la reconfigurarea ordinii mondiale, care va fi bazată, probabil, pe mai mult protecționism, concretizat în politici economice naționale mai intense și pe reguli mai stricte, orientate spre reducerea decalajelor sociale, lucruri care par că se întâmplă și în România.

"Efectele crizei financiare din 2008, începută în SUA, dar care s-a răspândit cu rapiditate în întreaga lume, a marchat sfârșitul unei ere politice, cu efecte economice majore, și începerea alteia, noi.

Criza s-a produs pe fondul globalizării economice în general, a celei financiare în special, dublată de un profund proces de de-reglementare în domeniul economico-financiar în SUA, UE, Japonia etc. In final, costurile crizei au fost suportate de către cetățeni prin intermediul bugetelor publice, în condițiile în care statele au intervenit prin bugete pentru salvarea sistemelor bancare"

Continuarea, pe adriannastase.ro.

 

 

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close