Antena 3 CNN Actualitate Adrian Năstase, despre relațiile cu Rusia: Putem, uneori, să rescriem istoria, dar nu putem schimba geografia

Adrian Năstase, despre relațiile cu Rusia: Putem, uneori, să rescriem istoria, dar nu putem schimba geografia

Adrian Năstase, despre relațiile cu Rusia: Putem, uneori, să rescriem istoria, dar nu putem schimba geografia
14 Apr 2019   •   16:31

Adrian Năstase a participat pe 12 aprilie la o conferință care a avut loc la Moscova, ocazie cu care a vizitat casa si muzeul Mihail Bulgakov. Vizita l-a inspirat pe fostul premier să scrie câteva rânduri despre cum s-a schimbat Rusia în ultimii ani.

"In seara in care am ajuns la Moscova, am vizitat Casa si muzeul Mihail Bulgakov. „Maestrul si Margareta” ramane una dintre cartile mele preferate. Am recitit-o cand eram „cazat” la Jilava. Am si scris ceva, atunci, despre ea,  pe blog. Absurdul, fantasticul, ironia sunt de neegalat. In esenta, se spune ca este vorba despre o vizita a diavolului in Uniunea Sovietica. Bulgakov a murit in 1940 iar cartea a fost publicata dupa vreo douazeci si ceva de ani. Casa in care a trait este locul pe care il descrie in carte – mai multe familii traind impreuna  intr-un aparrtament unde se desfasoara toate evenimentele. Impresionanta este acum casa scarilor , care, pana la etajul patru, este plina de graffiti. Am ales, dintre personajele romanului,  pentru a ilustra aceste desene, Motanul."

Continuarea, pe adriannastase.ro.

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close