Antena 3 CNN Actualitate Alarmă cu bombă în centrul Capitalei

Alarmă cu bombă în centrul Capitalei

Alarmă cu bombă în centrul Capitalei
10 Sep 2007   •   07:30

O valiză suspectă a alertat pirotehniştii Serviciului Român de Informaţii dar şi oamenii care locuiesc în zonă. După aproape o oră de verificări cu echipamente speciale, geniştii au constatat că valiza era goală. Un bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 23.00 şi a anunţat că în zona Bulevardului Magheru, pe strada Tache Ionescu, la numărul 8, între două maşini parcate, se află o valiză suspectă.

În câteva clipe strada a fost închisă. Echipaje de la poliţie şi SRI au izolat zona. Accesul maşinilor a fost interzis. Nici măcar cei care locuiesc pe strada Tache Ionescu nu au putut intra în case. După aproximativ o oră de verificări, s-a constatat că pachetul era gol, iar alarma a fost falsă.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Dacă se va dovedi că este vorba despre o farsă, autorul apelului riscă o amendă de până la 2.000 lei, plus costurile operaţiunii de intervenţie sau chiar o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 12 ani.

ALARMĂ FALSĂ ÎN CENTRUL CAPITALEI

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Biden și Trump au stabilit regulile primei dezbateri televizate
x close