Antena 3 CNN Actualitate Albania şi Croaţia sunt invitate să adere la NATO

Albania şi Croaţia sunt invitate să adere la NATO

Albania şi Croaţia sunt invitate să adere la NATO
02 Apr 2008   •   23:28

Summitul NATO de la Bucureşti a început, iar dineurile de lucru de miercuri seară nu au rămas fără rezultate. Aproape de miezul nopţii, purtătorul de cuvânt al NATO a prezentat concluziile discuţiilor de la Palatul Cotroceni. Liderii celor 26 de state membre ale Alianţei au decis că Albania şi Croaţia sunt invitate să adere la NATO. Macedonia nu va primi invitaţia, pentru că Grecia a blocat negocierile în acest sens.

Rămân deschise discuţiile în ceea ce priveşte aderarea Georgiei şi Ucrainei, însă în cazul acestora ?nu este o chestiune de Ťdacăť, ci de Ťcândť?, a declarat purtătorul de cuvânt.

În cadrul reuniunii de miercuri seară, Canada a renunţat să-şi retragă trupele din Afganistan, anunţând că şi le va menţine până în 2010. România, prin vocea ministrului Apărării Teodor Meleşcanu, a anunţat că poate suplimenta trupele din Afganistan. Ţara noastră ar putea trimite până la 150 de soldaţi în plus, în teatrul de operaţiuni. O altă ţară care a anunţat suplimentarea trupelor a fost Franţa.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close