Alertă METEO: Caniculă, ploi și vijelii în orele următoare. Cum va fi vremea la munte și la mare

de Cristina Tudorache    |    04 Iul 2020   •   09:29
Alertă METEO: Caniculă, ploi și vijelii în orele următoare. Cum va fi vremea la munte și la mare Hepta

Vremea va fi schimbătoare astăzi și von trece de la temperaturi caniculare la ploi și vijelii, în orele următoare. La munte, deși dimineața vremea a fost frumoasă, spre după-amiază o să plouă. În schimb, la mare, vremea va fi perfectă pentru plajă, cu temperaturi în jurul valorii de 30 de grade, mai cald decât ieri.

În sudul și sud-estul țării, sâmbătă după-amiază, vremea va fi caniculară, cu temperaturi apropiate de 37 de grade Celcius și un disconfort termic accentuat. Meteorologii au emis mai multe avertizări, valabile până la ora 19, vizând cod galben de caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, în Oltenia şi în sudul Moldovei. În nord-vest și centru, temperaturile sunt mai scăzute, apropiate de normalul perioadei, cu temperaturi maxime între 24 și 29 de grade Celsius. 

În celelalte regiuni, vor apărea ploile, mai ales după-amiază și spre seară. Meteorogii anunță averse cu descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și căderi de grindină. În nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, iar local şi în regiunile estice şi sudice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40...60 l/mp.

Pentru intervalul 04 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 04:0, a fost emisă o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

”Local în Moldova, Transilvania, Maramureş şi la munte, precum şi în nordul şi nord-estul Munteniei vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70...90 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 35...40 l/mp şi pe arii restrânse 50...70 l/mp”, precizează meteorologii de la ANM.

În București, după-amiază se vor atinge temperaturi caniculare, de până la 35 de grade. De asemenea, vor fi semnalate averse, cu descărcări electrice. Și zilele viitoare, în Capitală, se vor înregistra temperaturi la fel de ridicate, iar disconfortul termic resimțit va fi și mai mare. 

Sâmbătă dimineață, este în vigoare o atenționare nowcasting de cod galben, valabilă până la ora 10, pentru județele Maramureș și Bistrița Năsăud, unde, în zona montană, la altitudini peste 1.800 de metri, vor fi înregistrate averse ce pot totaliza 30 de litri/mp. 

Alertă METEO: Caniculă, ploi și vijelii în orele următoare

Parteneri
x close