Antena 3 CNN Actualitate Alţi opt foşti preoţi vor depune plângeri la DNA împotriva Arhiepiscopului Tomisului

Alţi opt foşti preoţi vor depune plângeri la DNA împotriva Arhiepiscopului Tomisului

Alţi opt foşti preoţi vor depune plângeri la DNA împotriva Arhiepiscopului Tomisului
Sursa foto: Arhiepiscopul Teodosie
08 Mai 2009   •   19:58

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie şi-a luat câteva zile libere, cât mai departe de scandalurile din ţară. Mai precis, a plecat în Italia, de unde arhiepiscopul Tomisului vrea să ia moaştele Sfântului Nicolae. În ţară, nu-l aşteaptă liniştea. Alţi opt foşti preoţi spun că luni vor depunde plângere la DNA împotriva lui Teodosie, cu aceeaşi acuzaţie: abuz de putere.

Înalt Prea Sfinţia Sa nu pare deloc impresionat de tot scandalul izbucnit în jurul lui. Şi-a angajat avocaţi şi a evitat să dea ochii cu presa. Nu a dat nicio declaraţie legată de cele întâmplate şi se ocupă de activităţile sale obişnuite. Joi arhiepiscopul a participat la o slujbă comemorativă, desfăşurată a o mănăstire din judeţul Neamţ, pentru ca, după numai câteva ore să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Bari, Italia, unde va sta patru zile. Deplasarea a fost organizată şi plătită de primăria din Năvodari.

Când se va întoarce, însă, pe arhiepiscopul Tomisului îl aşteaptă clipe grele. Alţi foşti angajaţi ai arhiepiscopiei vor să-l dea pe mâna justiţiei. Oamenii acuză că ar fi facut credite si donaţii pentru Înalt Prea Sfinţitul, dar acesta ar fi folosit banii în scopuri personale. Un exemplu, spun ei, este mănăstirea de la Dorna Arini din Suceava. Pe acel teren, destinat teoretic doar lăcaşului de cult, ar fi apărut ulterior şi nişte pensiuni agroturistice.

Joi, doi foşti preoţi au depus plângere la DNA împotriva arhiepiscopului Tomisului. Hârtiile au fost adăugate la dosarul deschis în 2007, dosar în care Teodosie ar fi cercetat pentru abuz în serviciu şi fapte grave de corupţie.

Observator

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close