Antena 3 CNN Actualitate ANI a sesizat Parchetul în cazul fostului ministru Sorina Plăcintă pentru fals în declaraţii

ANI a sesizat Parchetul în cazul fostului ministru Sorina Plăcintă pentru fals în declaraţii

ANI a sesizat Parchetul în cazul fostului ministru Sorina Plăcintă pentru fals în declaraţii
Sursa foto: placinta
28 Ian 2010   •   10:31

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării Sorinei plăcintă, fost ministru al Tineretului şi sportului pentru fals în declaraţii.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că doamna senator Sorina Luminiţa Plăcintă a completat şi depus, în perioada 15.12.2008 - 27.07.2009, declaraţii de avere şi de interese care cuprind date incomplete şi inexacte, după cum urmează:
- doamna Sorina Luminiţa Plăcintă nu a menţionat în declaraţia de interese, completată la data de 15.12.2008, faptul că deţine calitatea de acţionar la S.C. SORSTE S.A., S.C. MILCOFIL S.A, şi S.C. DEPSORSTE S.R.L.;
- la punctul 2 al declaraţiei de interese, completată la data de 15.12.2008, nu au fost menţionate funcţiile de administrator la următoarele societăţi comerciale:
- S.C. MILCOFIL S.A., unde a deţinut această calitate până la data de 17.02.2009;
- S.C. SORSTE S.A., unde a deţinut această calitate în perioada cuprinsă între 19.12.2007-17.02.2009;
- S.C. ARTIFEX S.R.L., funcţie pe care o deţine până la data 07.04.2009;
- de asemenea, în declaraţia de avere, completată la data de 15.12.2008, la rubrica ?Venituri din salarii ale titularului?, doamna Sorina Luminiţa Plăcintă menţionează faptul că a realizat venituri în anul fiscal anterior, în calitate de administrator la S.C. MILCOFIL S.A., calitate pe care nu a precizat-o şi în declaraţia de interese completată pentru acelaşi an fiscal, se arată în comunicatul ANI.

Comunicatul de presă al ANI (pdf)

Vezi declaraţia de avere din 2008 (pdf)

Vezi declaraţia de avere din 2009 (pdf)


?La data la care am făcut declaraţia de avere nu mai eram administrator al acestor firme. Nu trebuie să luăm ceea ce scrie la Registrul Comerţului pentru că durează o perioadă de la data la care se fac procesele verbale. Aceste procese verbale sunt la Biroul Permanent al Senatului din luna iulie? a declarat Sorina Plăcintă la Antena 3.



Antena 3

×
Subiecte în articol: ANI sorina placinta senator ministru
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close