Antena 3 CNN Actualitate Aprindeţi lumânări şi lăsaţi o floare în faţa instituţiilor italiene din România

Aprindeţi lumânări şi lăsaţi o floare în faţa instituţiilor italiene din România

Aprindeţi lumânări şi lăsaţi o floare în faţa instituţiilor italiene din România
02 Noi 2007   •   17:39

Pentru cei care nu vor ca Europa să asocieze România cu gesturile unor barbari, pentru cei care vor să călătorească în străinătate cu demnitate, pentru cei care vor să nu fie priviţi de italieni, de spanioli, sau de cetăţeni din alt colţ de lume cu suspiciune, pentru cei care cred că nu avem motive să ne ruşinăm pentru că suntem români, pentru cei care cred că românii din străinătate nu sunt doar nişte paria ai societăţii în care trăim, pentru cei care cred că nu e în nici un caz româneşte a fura, a viola, a ucide, pentru cei care cred că astfel de agresiuni nu ne reprezintă ca popor şi ca ţară, pentru cei care s-au simţit alături de italienii îndureraţi de moartea unei femei nevinovate, pentru toţi, aşadar, rămâne posibilitatea unui gest simplu, de compasiune, de solidaritate, de normalitate.

Bucureştenii au depus flori în memoria italiencei, la Biserica Italiană -

Toţi cei care se regăsesc în această descriere pot depune o floare, ori o lumânare în faţa instituţiilor italiene simbol din România. Acest îndemn circulă deja pe internet, Vlad Petreanu adresând pe blogul său o chemare la solidaritate. Deja, vineri după-amiază, oamenii s-au oprit în faţa Bisericii Italiene din Bucureşti, pentru a-şi oferi solidaritatea cu cetăţenii italieni. Putem arăta că ştim să fim oameni. Că ne pasă.

Iată adresele instituţiilor italiene unde puteţi depune flori şi lumânări:

Ambasada Italiei - Str. Henri Coanda 9, Sector 1 Bucuresti
Biserica Italiană din Bucureşti - Bd. Nicolae Balcescu nr. 28, Sector 1
Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso" - Aleea Alexandru, Bucureşti
Consulatul General al Italiei la Timisoara - Str. Putna , 6
Vice Consulatul Onorific din Constanta - Rectoratul Universitatii ?Ovidius? B-dul Mamaia, 124
Vice Consulatul Onorific din Craiova - Str. Ion Maiorescu, 2
Vice Consulatul Onorific din Cluj-Napoca - Str. Anatole France, 1
Vice Consulatul Onorific din Piatra-Neamt - Str. Petru Rareş, Bl. 2A, Ap. 15

×
Parteneri
Cod portocaliu și galben de vijelii. 9 județe sunt vizate
x close