Antena 3 CNN Actualitate Asigurarea obligatorie, o soluţie pentru casele din zonele de risc | Sigur Acasă, o campanie Antena 3 CNN

Asigurarea obligatorie, o soluţie pentru casele din zonele de risc | Sigur Acasă, o campanie Antena 3 CNN

Prevenția în zonele cu risc poate salva vieți, iar o asigurare obligatorie pentru case, făcută la timp, salvează familii. Un nou episod din campania Antena 3 CNN - Sigur Acasă.

Asigurarea obligatorie, o soluţie pentru casele din zonele de risc | Sigur Acasă, o campanie Antena 3 CNN
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Cristi Georgescu    |    23 Mar 2023   •   13:34

Cea mai gravă alunecare de teren din județul Prahova a lovit stațiunea Azuga, în urmă cu 3 ani. Pământul a luat-o la vale atunci de pe un versant și a pus în pericol multe familii care locuiau la baza muntelui.

Oamenii au văzut cu ochii lor cât de imprevizibilă e forța naturii, iar autoritățile au construit de atunci doar cu o hartă de risc în față. Evenimentul ar trebui să dea de gândit oricărei autorități din țară.

Pericolul terenurilor nesigure pândeşte la tot pasul, cel mai elocvent exemplu este, de plidă, cel din staţiunea montană Azuga. O suprafaţă de cinci hectare a versantului a luat-o la vale şi peste Valea Azugii, dar şi peste locuinţele aflate la baza versantului dar şi în imediata apropiere a pârâului care poartă numele staţiunii montane.

Totul s-a întâmplat în câteva secunde. Un vuiet puternic și o masă imensă de pământ amestecat cu trunchiuri de copac a luat-o la vale de pe versant. Albia pârăului Azuga a fost acoperită atunci, pe o lungime de aproape 80 de metri, iar casele din apropiere au fost evacuate. A fost una dintre cele mai grave alunecări de pământ care s-au văzut vreodată în Prahova. Panta mare a versantului, încărcată cu arbori bătrâni și eroziunea ar fi putut cauza dezastrul. De atunci, localnicii nu mai au liniște.

Citeşte şi: Fără hărţi de risc, judeţul Vâlcea rămâne la mâna naturii | Sigur Acasă, o campanie Antena 3 CNN

Ce s-a întâmplat în aprilie 2020 le-a făcut pe autorități să privească cu atenție pericolul de sub picioarele lor. În Azuga, peste 8.300 de hectare au fost incluse în zone cu risc la alunecări de teren. Nimic nu s-a mai construit în zonă, fără să fie consultate hărțile de hazard.

Într-o situație de risc sunt și terenuri din localitatea vecină Comarnic. În Comarnic și Azuga, ca de altfel în multe zone din țară, tot ce se construiește trebuie să țină cont de noua realitate din teren.

Natura ne-a arătat că există riscuri nebănuite ca pământul să o ia la vale pur și simplu la primele ploi, iar comunitățile locale trebuie să fie pregătite pentru asta și, unde e posibil, chiar să prevină urmările dezastrelor.

Pentru oamenii care și-au construit locuințe în zone cu risc, cea mai bună soluție este asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor. Când casele sunt afectate de inundații, alunecări de teren sau seime, despăgubirile te scot dintr-o situație dificilă.

×
Subiecte în articol: Sigur Acasă prahova azuga
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close