Antena 3 CNN Actualitate Au dispărut inginerii din România

Au dispărut inginerii din România

Au dispărut inginerii din România
25 Sep 2007   •   19:56

România duce lipsă de oameni specializaţi în domenii tehnice, de la ingineri şi până la muncitori calificaţi, care să ştie meserie. Acestea sunt concluziile unui raport al Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică a Pieţei Muncii din România, potrivit căruia oamenii buni, şi aşa puţini, pleacă peste hotare. Ţara noastră suferă aşadar o lipsă acută de specialişti în domenii precum construcţii, agronomie sau medicină veterinară. Principalul vinovat se pare că este învăţământul, pentru că în timp ce unele facultăţi economice sau de drept s-au dezvoltat, cele tehnice au încremenit în anii '90. Chiar şi ca pregătire a studenţilor.

Vasilica Ciucă, director General al Institutului Naţional de Cercetare în domeniul muncii, a declarat că ?se evidenţiază deficite importante în sectorul construcţiilor. Începând de la sectorul de forţe de muncă slab calificată, până la personal calificat şi studii superioare?.

Lipsa de organizare a învăţământului în funcţie de cererea de pe piaţa muncii se vede şi în respecializările ad-hoc ale angajaţilor. Oamenii lucrează în domenii pentru care nu au nici cunoştinţele şi nici pregătirea necesare.

Un alt pericol, la fel de mare şi cu efecte pe termen şi mai lung, este fenomenul de îmbătrânire a populaţiei. Migrarea forţei de muncă accentuează deficitul şi astfel România devine o victimă sigură. În raportul Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică a Pieţei Muncii este subliniat faptul că o mică parte din populaţie participă la activitatea economică. Mai exact, jumătate dintre locuitori sunt inactivi.

Antena 3

×
Parteneri
ANM anunţă cum va fi vremea în iunie
x close