Antena 3 CNN Actualitate Autorii "Jafului Secolului", condamnaţi la câte 11 ani de închisoare

Autorii "Jafului Secolului", condamnaţi la câte 11 ani de închisoare

Autorii "Jafului Secolului", condamnaţi la câte 11 ani de închisoare
Sursa foto: Foto: Business Insider
de M.Z.    |    22 Mar 2012   •   16:21

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, joi, la câte 11 ani de detenţie pe inculpaţii din procesul "Jaful Secolului" - Petru Nica, Gabriel Constantin Velescu şi Aurelian Romulus Paven.

Ionela Popa, iubita unuia dintre acuzaţi, a primit doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, potrivit Mediafax.

Cei trei inculpaţi au fost obligaţi în solidar să plătească daune materiale către partea civilă, Sc International CPI Security SRL, 8.924.040.000 lei vechi şi 28.803 de dolari, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti.

Pe 5 iulie 2004, Petru Nica - angajat al CPI Security - a fugit cu o maşină blindată încărcată cu bani proveniţi de la filialele din Galaţi, Constanţa şi Ploieşti ale ABN Amro. Câteva ore mai târziu, autospeciala, care transporta 88,4 miliarde de lei vechi şi 33.396 de dolari, a fost găsită abandonată pe strada Madrigalului, din cartierul Băneasa.

Cea mai mare parte a prejudiciului a fost recuperată.

Potrivit anchetatorilor, Velescu şi Paven l-au aşteptat pe Nica pe traseu, cu o maşină. Ei au mers apoi în spatele autospecialei până în apropierea restaurantului Cocoşatul din Băneasa, unde Nica a oprit maşina, iar colegul care îl însoţea - Dan Vlăsceanu - a coborât să facă o serie de cumpărături.

Nica a plecat apoi cu autospeciala, iar ceilalţi doi complici l-au însoţit până pe strada Madrigalului, pe malul lacului Herăstrău, unde poliţiştii au descoperit maşina abandonată.   
 
Totodată, potrivit anchetatorilor, în zilele care au urmat jafului, Paven şi Velescu au luat legătura cu o agenţie imobiliară, încheind un precontract pentru cumpărarea unei vile la Snagov, pe numele Ionelei Popa - prietena celui de-al doilea. Ei au plătit 12.000 de dolari şi un comision pentru agenţia imobiliară, urmând să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare a imobilului cu proprietarul vilei, un cetăţean străin.    

Cea mai mare parte a prejudiciului a fost recuperată, dar restul de bani - în jur de 8,5 miliarde de lei - nu au fost încă găsiţi.   

Iniţial, în ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti îi condamnase la câte 14 ani de închisoare pe Petru Nica, Gabriel Velescu şi Aurelian Paven, decizia fiind contestată la Curtea Apel, care a decis rejudecarea cazului.

×
Subiecte în articol: condamnare inchisoare bani
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close