Antena 3 CNN Actualitate Autorităţile locale pun animalele la plata utilităţilor. Două pisici sau doi câini egal un om

Autorităţile locale pun animalele la plata utilităţilor. Două pisici sau doi câini egal un om

Autorităţile locale pun animalele la plata utilităţilor. Două pisici sau doi câini egal un om
Sursa foto: foto: Pixabay.com
20 Iun 2017   •   14:41

Autorităţile din Focşani vor aproba în prima şedinţă a Consiliului Local modificarea regulamentul de creştere şi îngrijire a animalelor domestice şi de companie, scrie Adevărul.

În urma unei dezbateri publice, s-a decis ca proprietarii de animale de companie care locuiesc la bloc, dar nu numai, să fie puşi la plata cheltuielilor de întreţinere, gunoi menajer, curăţenie şi lumină pe scară.

Edilii, la propunerea Poliţiei Locale, au stabilit să echivaleze două animale de companie cu o persoană, în sensul că cine are în casă două pisici sau doi câini, chiar şi un câine şi o pisică, să plătească cheltuielile corespunzătoare unei persoane.

„Orice animal de companie din cadrul unei familii care locuieşte într-un apartament este considerat membru al familiei respective şi va fi luat în calcul la toate utilităţile pe care le plăteşte o familie. La propunerea asociaţiei de proprietari sau locatari, animalele de companie vor fi înregistrate la plata utilităţilor, dar şi curăţenie pe casa scării, iluminat, care reprezintă cheltuieli indirecte ale asociaţiei de proprietari, iar pentru cheltuielile contorizate, în funcţie de numărul de membri de familie, se va considera că două animale de companie înseamnă un membru de familie“, a spus primarul Cristi Misăilă.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close