Antena 3 CNN Actualitate Băiatul de doi ani, adus în comă la spital în urma unei posibile maltratări, a murit

Băiatul de doi ani, adus în comă la spital în urma unei posibile maltratări, a murit

Băiatul de doi ani, adus în comă la spital în urma unei posibile maltratări, a murit
28 Aug 2008   •   13:10

Copilul de doi ani internat săptămâna trecută la spitalul Budimex a murit joi dimineaţă, a declarat directorul spitalului, Dr. Radu Tăbăcaru, pentru Agerpres. Micuţul a ajuns la spital în comă şi avea multiple leziuni cerebrale şi abdominale. Părinţii copilulul au declarat că cel mic a căzut de pe tobogan. Medicii au observat însă pe corpul copilului urme de violenţă şi au anunţat Poliţia, care a deschis o anchetă în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că Serviciul Omoruri va cerceta cauzele şi împrejurările în care copilul de doi ani a fost dus în comă la spital, cu mai multe leziuni grave, pe burtă şi pe spate.

Antena3.ro
 

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close