Antena 3 CNN Actualitate Bărbat blocat de 15 ore într-o mină din Maramureş

Bărbat blocat de 15 ore într-o mină din Maramureş

Bărbat blocat de 15 ore într-o mină din Maramureş
04 Feb 2008   •   21:39

UPDATE: Situaţie critică la mina dezafectată din Baia Mare, unde un bărbat este prins sub pietre, de peste 15 ore. Autorităţile spun că sunt şanse foarte mici ca bărbatul să mai poată fi salvat. El este prins într-un aşa numit suitor, de 70-100 de metri, el putând cădea în hău în orice moment. Misiunea echipelor de salvare este dificilă şi periculoasă deoarece pe alocuri cad pietre.

Zeci de pompieri, jandarmi şi salvamontişti s-au chinuit mai multe ore să-l salveze. Bărbatul a rămas blocat la 150 de metri în subteran, după ce tavanul galeriei s-a surpat. Autorităţile spun că sunt şanse foarte mici ca bărbatul să mai poată fi salvat. Bărbatul venise la furat de fier vechi. El a avut şi doi complici, care au reuşit să iasă la timp din mină.

Echipele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au venit la locul incidentului în urma unei sesizări la numărul unic de urgenţă 112. Însă prima încercare de a-l scoate pe bărbat din mină a eşuat.

Pompierii spun că bărbatul a rămas blocat pe o galerie verticală, iar deasupra capului său s-a format un dop de bolovani. Salvarea bărbatului ar putea fi dificilă, pentru că există riscul ca acesta să fie strivit de bolovanii de deasupra sa.

Antena 3

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close