Antena 3 CNN Actualitate Băsescu a primit o busolă şi un ochean de la conducerea Academiei Navale

Băsescu a primit o busolă şi un ochean de la conducerea Academiei Navale

Băsescu a primit o busolă şi un ochean de la conducerea Academiei Navale
17 Noi 2007   •   12:50

Şeful statului a participat sâmbătă la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 135 de ani de la înfiinţarea Academiei Navale. În discursul rostit, Traian Băsescu a declarat că vine cu plăcere la academie şi că "oricine a trecut prin această şcoală are sentimentul că revine acasă". "Academia Navală nu pregăteşte doar ofiţeri de marină, e o şcoală care, prin specificul său, scoate oameni pregătiţi pentru viaţă", a spus Băsescu.

"Puţine unităţi de învăţământ au tradiţia de a pregăti astfel de oameni", a afirmat Băsescu, precizând că, în prezent, academia se află într-un proces de modernizare. Şeful statului este absolvent al Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân".

Festivităţile au avut loc după ce, vineri, sediul Academiei Navale Mircea cel Bătrân a fost evacuat în urma unei alarme cu bombă. Pirotehniştii au stabilit, după câteva ore de verificări, că alarma fusese falsă.

Antena3.ro

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close