Antena 3 CNN Actualitate Băsescu, acostat de o bătrână care i s-a plâns că a ajuns pe mâna cămătarilor (VIDEO)

Băsescu, acostat de o bătrână care i s-a plâns că a ajuns pe mâna cămătarilor (VIDEO)

Băsescu, acostat de o bătrână care i s-a plâns că a ajuns pe mâna cămătarilor (VIDEO)
Sursa foto: basescu vrajitoare
23 Ian 2009   •   15:04

La intrarea în Palatul Patriarhiei, cu ocazia celebrării a 150 de ani de la Unirea Principatelor, preşedintele Traian Băsescu a fost luat în primire de o femeie în vârstă care îi cerea să-i rezolve problemele. Aceasta a reuşit să se strecoare printre angajaţii SPP. Preşedintele a ascultat-o, apoi i-a cerut unui reprezentant al administraţiei prezidenţiale să adune mai multe informaţii despre caz.
Femeia i-a povestit preşedintelui că a rămas fără casă şi a fost dată pe mâna cămătarilor. Ea i-a înmânat lui Băsescu un plic, pe care şeful statului l-a dat mai deprate însoţitorilor săi, rugându-i să se informeze în acest caz.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: batrana
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close