Băsescu - Iuşcenko, o întâlnire care a durat cinci ore

30 Oct 2007   •   08:13
Băsescu - Iuşcenko, o întâlnire care a durat cinci ore
După o discuţie de cinci ore, Traian Băsescu şi preşedintele Ucrainei Victor Iuşcenko au susţinut o conferinţă de presă comună. Nu au dat însă nicio rezolvare concretă legată de Insula Şerpilor, canalul Bâstroe, combinatul Krivoi Rog. Doar vizele ar putea fi eliminate până la sfârşitul anului, a dat asigurări Iuşcenko. Băsescu a anunţat că a primit de la preşedintele ucrainean un document cu detalii despre peste 2000 de militari români morţi în cel de-al doilea Război Mondial, pe teritoriul Ucrainei. "Este un gest pe care nu-l vom uita şi pentru care vom fi recunoscători de-acum înainte Urcainei şi preşedintelui Iuşcenko", a declarat Băsescu.

Băsescu: România doreşte recuperarea investiţiei făcute în combinatul Krivoi Rog
În ceea ce priveşte situaţia combinatului de la Krivoi Rog, şeful statului a declarat că România este nu numai interesată în a continua investiţia aici, dar doreşte să fie consultată în procesul de soluţionare a problemei. ?În România, toată industria siderurgică a fost privatizată?, a subliniat şeful statului, adăugând că obiectivul ţării noastre este de a recupera suma de un miliard de dolari investită la Krivoi Rog.

Iuşcenko dă asigurări că nu Insula Şerpilor este zona de unde Ucraina va extrage petrol
De cealaltă parte, preşedintele Ucrainei a subliniat dorinţa celor două ţări de a susţine un nivel foarte înalt al dialogului. "Vrem să eliberăm relaţiile bilaterale de neînţelegerile din trecut". În ceea ce priveşte Insula Şerpilor, Iuşcenko a susţinut că a fost greşit înţeleasă declaraţia sa şi că, de fapt, s-a referit a o altă zonă a Mării Negre de unde Ucraina va exploata petrol şi gaze.

Liderul de la Kiev se află pentru a doua oară în ţara noastră. În aprilie 2005, el s-a numărat printre primii şefi de stat care l-au vizitat pe Traian Băsescu, pe atunci proaspăt instalat la Cotroceni. Preşedintele ucrainean s-a mai văzut cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi chiar cu Patriarhul Daniel.

Relaţiile România-Ucraina
Vizita preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko în România s-a desfăşurat într-un climat destul de sensibil al relaţiilor dintre cele două ţări. Problema vizelor pe care Ucraina încă le menţine pentru români şi bulgari, dar şi cea a Insulei Şerpilor, rămân subiecte de dispută, în pofida dialogului diplomatic între cele Bucureşti şi Kiev. Ucraina, stat cu aspiraţii europene şi de integrare în Alianţa Nord-Atlantică, a fost avertizată recent de Uniunea Europeană să renunţe la obligativitatea vizelor pentru români şi bulgari.

Şi se pare că un pas în acest sens va fi făcut. Iuşcenko a dat asigurări astăzi că această chestiuni nici nu se mai poate numi ?problemă?. Până la finele anului, sistemul de vize va dispărea, a declarat preşedintele Ucrainei în vizita sa în România.

Preşedintele Directoratului de Ajutoare Financiare pentru Ucraina al Comisiei Europene a pus în vedere Kievului că este necesar, înaintea intrării în vigoare a acordului de vize între UE şi Ucraina, ca România şi Bulgaria să fie tratate ca şi ceilalţi membri ai UE, iar vizele în cazul cetăţenilor lor să fie eliminate.

Principala problemă de dispută în relaţiile româno-ucrainene rămâne însă Insula Şerpilor. Autorităţile de la Kiev au aunţat că anunţat că vor să înceapă explorarea platoului continental din Marea Neagră, adică în Insula Şerpilor. Scopul ar fi ca jumătate din consumul de petrol şi gaze naturale al Ucrainei să fie asigurat din producţie proprie.

De altfel, preşedintele ucraineam Victor Iuşcenko, susţinea că Insula Şerpilor este parte integrantă a teritoriului ucrainean, iar guvernul de la Kiev are tot dreptul să dispună orice fel de măsuri administrative în zonă. Nicio vorbă despre asta însă în vizita la Bucureşti.

În prezent, statutul Insulei Şerpilor este subiectul unei dispute între România şi Ucraina şi se judecă la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. România a sesizat, în septembrie 2004, Curtea Internationala de Justiţie, pentru delimitarea spaţiilor maritime dintre cele două ţări în Marea Neagră.

Soluţia definitivă şi obligatorie o va decide în acest caz Curtea Internaţională de Justiţie, prncipalul organ judiciar al ONU, cu o expertiză consolidată pe acest tip de litigii. Liderul de la Kiev a promis că Ucraina va respecta decizia instanţei de la Haga.

Antena 3

x close