Antena 3 CNN Actualitate Băsescu poate aviza cererile de urmărire penală depuse la Comisia de la Cotroceni

Băsescu poate aviza cererile de urmărire penală depuse la Comisia de la Cotroceni

Băsescu poate aviza cererile de urmărire penală depuse la Comisia de la Cotroceni
12 Dec 2007   •   14:01

Preşedintele Traian Băsescu poate decide asupra cererilor de urmărire penală depuse la Administraţia Prezidenţială. În acest moment, la Cotroceni se află şapte solicitări în acest sens, care îi privesc pe Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru, Decebal Traian Remeş, Codrut Sereş, Zsolt Nagy, Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Practic, preşedintele are acest prerogativ deoarece Monitorul Oficial a publicat în urmă cu puţin timp decizia Curţii Constituţionale, care declara neconstituţională orice comisie care dă aviz cu privire la urmărirea penală a miniştrilor.

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, săptămâna trecută, pe preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, că a oprit publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii. Motivaţia lui Olteanu fiind să-l blocheze pe şeful statului în luarea unei decizii legate de cei opt foşti şi actuali miniştri pentru care s-a cerut aviz de urmărire penală.

În replică, Bogdan Olteanu a declarat că directorul Monitorului Oficial i-a spus că preşedintele Traian Băsescu face presiuni pentru publicarea "peste rând" a deciziei Curţii Constituţionale şi că el i-a cerut şefului MO să respecte legea.

Antena3.ro

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close