Băsescu vrea să educe părinţii rromi să-şi trimită copiii la şcoală

18 Iun 2008   •   18:53
Băsescu vrea să educe părinţii rromi să-şi trimită copiii la şcoală
„Părinţii rromi trebuie educaţi să-şi trimită copiii la şcoală”, a declarat miercuri Traian Băsescu, la o întâlnire cu reprezentanţii acestei comunităţi. Şeful statului a primit la Palatul Cotroceni şase organizaţii neguvernamentale ale rromilor, care au semnat Pactul Naţional pentru Educaţie. Băsescu a precizat că „strategia europeană pentru rromi” se află pe agenda Consiliului European, care începe joi la Bruxelles. Tot miercuri, Pactul pentru Educaţie a fost semnat şi de liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Pactul Naţional pentru Educaţie, document iniţiat de şeful statului, a fost semnat la începutul lunii martie de partidele parlamentare, iar ulterior de mai multe organizaţii non-guvernamentale şi sindicate ale studenţilor şi profesorilor. Cu această ocazie, Băsescu a anunţat că va invita şi reprezentanţii industriei să semneze Pactul pentru Educaţie, afirmând că acesta rămâne deschis şi altor organizaţii şi asociaţii care vor să i se alăture.

Prin acest pact, semnatarii s-au angajat să urmărească modernizarea sistemului şi a instituţiilor de educaţie în perioada 2008-2013, asigurarea prin alocarea bugetară anuală a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi a minimum 1% din PIB pentru cercetare.

Antena3.ro

x close