Ministrul Muncii şi al Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi premierul Emil Boc au discutat, luni, cu reprezentanţii Alianţei Bugetarilor, despre situaţia creată de greva din sistemul bugetar.
Constantin Ciosu, preşedintele Federaţiei Educaţei Naţionale, a spus, înainte de întâlnire, că angajaţii din învăţământ sunt nemulţumiţi de actuala grilă şi de faptul că nu s-a negociat ci guvernul şi-a impus punctul de vedere. Profesorii vor participa la mitingul din 7 ocotmbrie, iar dacă negocierile nu vor conduce la rezultatul dorit, ar putea apela şi la forme de protest mai extreme, ca o grevă generală pe o perioadă de timp nederminată.
La rândul său, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici a declarat că se aşteaptă ca guvernanţii să dea legi pentru populaţie şi nu pentru FMI, legile ar trebui să fie adecvate realităţilor din ţară, iar membrii SNFP vor participa şi ei la proteste, până când aceste situaţii nu vor fi soluţionate.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate