Antena 3 CNN Actualitate Britanicii susţin că oamenii din Ţăndărei s-au îmbogăţit furând în Anglia

Britanicii susţin că oamenii din Ţăndărei s-au îmbogăţit furând în Anglia

Britanicii susţin că oamenii din Ţăndărei s-au îmbogăţit furând în Anglia
23 Sep 2007   •   20:33

Un reportaj realizat în România de o televiziune britanică face furori la Londra. În material se afirmă că românii din Ţăndărei s-au îmbogăţit şi şi-au construit case de pe urma furturilor pe care le-au comis în Marea Britanie. Informaţia a fost preluată apoi şi de ziarele londoneze, în ciuda nemulţumirii manifestate de poliţiştii români.

La aproape 3000 de kilometri de Marea Britanie e oraşul Ţăndărei, din România. Poliţiştii cred că banii investiţi aici au legătură cu activitatea infracţională. Asta au susţinut reporterii televiziunii britanice, în materialul filmat la Ţăndărei. Citând surse ale poliţiei engleze, ei spun că bandele de români care acţionează în Marea Britanie racolează rromi din familiile din zonele sărace ale oraşului şi-i obligă să comită infracţiuni. Aşa e cazul unei familii cu nouă copii, care a primit ofertă de la un grup mafiot.

Postul TV subliniază că bandele din Ţăndărei s-au îmbogăţit de pe urma furturilor comise în Marea Britanie, şi drept dovadă sunt casele rromilor. În ultimii şase ani, peste 100 de case au fost construite, fiecare cu o valoare de 100.000 de euro. Nu e atât de mult comparativ cu piaţa imobiliară britanică, dar îndeajuns pentru România rurală. Chiar şi poziţia autorităţilor prezentate în reportaj indică o conexiune între prosperitatea unor locuitori din Ţăndărei şi infracţiunile în Marea Britanie. ?E o legătură între ceea ce se întâmplă aici şi în Marea Britanie. Ceea ce fac ei în Marea Britanie apare aici sub forma maşinilor de lux şi a caselor?, spune Stan Bâtlan, şeful poliţiei din Ţăndărei.

Îmbogăţirea suspectă a unor localnici din Ţăndărei a atras atenţia şi ziarelor britanice, între care şi ?Sunday Telegraph?. Inspectoratul General al Poliţiei Române a respins însă acuzaţiile presei britanice. Fără să excludă că unii români din Ţăndărei au comis infracţiuni, poliţiştii români au susţinut că majoritatea au plecat în Marea Britanie să muncească legal.

Antena 3

×
Parteneri
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea
x close