Antena 3 CNN Actualitate Bucureşti. O persoană a fost rănită în urma exploziei unei sacoşe-capcană

Bucureşti. O persoană a fost rănită în urma exploziei unei sacoşe-capcană

Bucureşti. O persoană a fost rănită în urma exploziei unei sacoşe-capcană
28 Iul 2008   •   13:23

O persoană a fost rănită, luni, în jurul orei 11.30, după ce o sacoşă găsită pe stradă a explodat în interiorul maşinii acesteia. Bărbatul, însoţit de o altă persoană, a găsit o sacoşa pe strada Târgu Neamţ, din cartierul Drumul Taberei, şi a luat-o în maşină. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost operată la antebraţ.

"Întrucât rănile la antebraţ au fost foarte profunde, el a fost internat şi supus unei intervenţii chirugicale. Bărbatul a fost internat în Secţia de chirugie plastică a Spitalului Universitar", a declarat pentru Mediafax managerul unităţii sanitare, Gheorghe Iana. În urma exploziei, maşina nu a fost grav avariată, având doar geamul din faţă fisurat. Totuşi, unii dintre locatarii din zonă au spus că au auzit un zgomot foarte puternic, şi li s-au zguduit geamurile.

Cea de-a doua persoană implicată în incident a rămas la locul incidentului pentru a da declaraţii poliţiştilor sosiţi pentru cercetări. Specialiştii au constatat că substanţele care au produs deflagraţia sunt pirotehnice şi nu conţin exploziv. Comisarul Christian Ciocan a precizat că substanţele găsite la locul deflagraţiei sunt, cel mai probabil, din categoria artificiilor sau petardelor.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că deflagraţia s-a produs în urma manevrării greşite a acestor substanţe.

Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close