UPDATE Anchetatorii aşteaptă un raport al medicilor legişti pentru a stabili cauza morţii bărbatului găsit în tunelul metroului, aproape de staţia Universitate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, trupul bărbatului nu prezintă urme vizibile de traume ce i-ar fi putut provoca moartea. ?Poliţia Capitalei a fost înformată în jurul orei 12.10 de reprezentanţii Dispeceratului Metrorex şi tot atunci a fost întreruptă circulaţia pe firul doi de mers şi menţinerea ei pe firul unu?, a adăugat el.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul decedat avea 67 de ani şi era din Bucureşti. Acesta a fost găsit mort în tunel, la aproximativ 100 de metri de staţia de metrou Universitate.
Şeful Serviciului Poliţie Metrou, Constantin Croitoru, a declarat că bărbatul a fost lovit de metrou şi proiectat în zid. El a mai adăugat că bărbatul, observat de câţiva martori stând pe un scaun la capătul peronului de la staţia Universitate, s-a ridicat şi a coborât scările care duceau spre tunel. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală ?Mina Minovici?, unde medicii legişti vor stabili cauza exactă a morţii.
După ce a avut loc incidentul, circulaţia metroului pe magistrala Pipera ? IMGB s-a desfăşurat cu două transbordări între staţiile Aviatorilor şi Universitate. Circulaţia a revenit la normal în jurul orei 13.30.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate