Antena 3 CNN Actualitate Bucureștiul e paralizat din cauza ninsorii cum nu a mai fost de 20 de ani. Oamenii abia merg prin zăpadă până la genunchi

Bucureștiul e paralizat din cauza ninsorii cum nu a mai fost de 20 de ani. Oamenii abia merg prin zăpadă până la genunchi

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:08 18 Feb 2026 Modificat la 08:42 18 Feb 2026
zapada2
În nordul Capitalei ninge în continuare. Foto: Antena 3 CNN

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două avertizări nowcasting Cod roșu de ninsoare abundentă pentru județul Ilfov și municipiul București, valabile până la ora 8:20.

Potrivit meteorologilor, în zonele vizate se semnalează ninsoare abundentă, în condițiile în care s-au depus deja 30–35 de centimetri de zăpadă, iar precipitațiile continuă. Se estimează depunerea unui nou strat, cu grosimi în general de 15–20 de centimetri.

În nordul Capitalei ninge în continuare, iar circulația se desfășoară cu dificultate pe marile bulevarde, dar și pe străzile secundare. Mai multe linii de tramvai sunt afectate, iar în unele zone traficul este aproape paralizat din cauza copacilor căzuți sub greutatea zăpezii.

Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov, a declarat miercuri dimineața la Antena 3 CNN:

„Nu este o zonă sau un sector unde situația să fie mai dificilă decât în celelalte. Toate intervențiile pe care le avem în acest moment, peste 40, sunt pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil, pe autoturisme, pe cablurile de alimentare cu energie electrică ale mijloacelor de transport în comun, tramvaie și trolee, îndepărtarea stâlpilor de electricitate și a firelor de curent electric căzute. Sunt intervenții specifice. În prima parte, de la momentul introducerii codului portocaliu, au fost din cauza rafalelor de vânt, elemente desprinse de pe fațadele clădirilor. Ulterior, vântul a avut o scădere în intensitate și acum sunt probleme specifice din cauza depunerii de zăpadă. Sunt situații unde acționăm în acest moment. Spre exemplu, o situație este în strada Progresului, cu trafic greu, și pe Calea Rahovei, unde tramvaiele nu pot înainta pentru că un copac a căzut și a blocat ambele sensuri de deplasare, și în strada Apusului, în zona Iuliu Maniu.

Restul sunt situații punctuale pe străzile mari și pe străduțele dintre blocuri, unde trebuie îndepărtați copacii căzuți care blochează traficul rutier. Am transmis și recomandările noastre pentru populație: dacă nu este necesară deplasarea cu autoturismele, să fie evitat acest lucru, dar evident nu pentru toți este posibil acest lucru. Și atunci, măcar autoturismele să fie echipate corespunzător, iar pentru pietoni, pentru cei care se deplasează spre serviciu, să manifeste prudență, pentru că din cauza depunerii de zăpadă pe copaci, pe panouri publicitare sau pe fațadele construcțiilor, în special pe cele care sunt în reabilitare, se pot desprinde elemente de construcție și, cel puțin până la ora 12:00, cât este codul portocaliu, să nu avem înregistrate astfel de probleme în care cetățenii să fie răniți”.

Autoritățile le recomandă bucureștenilor să evite deplasările neesențiale și să își echipeze corespunzător autoturismele. Pentru pietoni, riscul este crescut din cauza depunerilor masive de zăpadă pe copaci și clădiri, existând pericolul desprinderii unor elemente de construcție.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close