Antena 3 CNN Actualitate Cancerul ar putea fi învins cu ajutorul unei invenții NASA vechi de 50 de ani

Cancerul ar putea fi învins cu ajutorul unei invenții NASA vechi de 50 de ani

Cancerul ar putea fi învins cu ajutorul unei invenții NASA vechi de 50 de ani
Sursa foto: foto: Pixabay.com
02 Iul 2018   •   14:51

Ferrofluidul, un lichid care devine magnetizat în prezența unui câmp magnetic, a fost inventat de NASA în urmă cu 50 de ani.

Scopul a fost acela de a deplasa combustibilul în spațiu. În curând, aceeași tehnologie ar putea fi folosită pentru a ghida medicamentele prin interiorul corpului, scrie ziarulnational.md.

Invenția aparține unui inginer NASA pe nume Steve Papell și datează din anii ’60. Ideea lui era că dacă sunt adăugate nanoparticule magnetice atunci combustibulul putea fi manipulat cu un câmp magnetic într-un mediu cu câmp gravitațional zero. Lucrurile nu au mers foarte bine în spațiu, dar aceste ferrofluide sunt folosite în difuzoare, hard disk-uri sau skateboard-uri.

Totuși, utilizarea cea mai interesantă ar putea fi în biomedicină. Oamenii de știință ca Thomas Webster, directorul laboratorului de nanomedicină de la Universitatea Northeastern, vor să utilizeze acestă tehnologie pentru a elimina celulele canceroase, pentru a se lupta cu infecțiile și chiar să ajute neuronii să comunice unii cu alții.
 Prin această tehnologie se poate realiza un nou tip de tratament pentru cancer ce utilizează nanoparticulele care ar putea fi ghidate astfel încât să fie distruse doar celulele canceroase, nu și cele sănătoase.

Tratamentul a fost testat pe animale și au fost eliminate tumori de cancer care în mod normal sunt extrem de greu de eliminat precum glioblastoma (un tip de cancer pe creier), cu efecte secundare minore.

×
Subiecte în articol: NASA
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close